Atelier Parter

Ceramica Atelier Parter consta din obiecte greu de localizat, la fel cum sunt greu de fotografiat. Texturile lor misterioase, între hârtie și metal rece sau stâncă de mare, uneori par a fi realizate doar din argila fără smalț. Straturile multiple de smalț și cenușă sunt totuși acolo, imperceptibile, deoarece piesele sunt fine.
Linia principala este realizată in argila neagră pe care se experimentează în permanență cu noi emailuri, de fiecare dată cu o variatie mică. In aparenta seriile de piese turnate, toate de marimi si diametre egale, ar putea da impresia unei productii repetitive. Dar apropiindu-ne, se observa mici variații ale smaltului sau a mărcilor discrete ale spatulei și care variază ușor curbele, fără a deranja ansamblul. Privind piesele, ochiul informat ajunge să vadă peisaje abstracte, aspectul improbabil al ruginii sau întâlnirea cu mușchi verde și cu un nor de noapte. Este oare acest efect voluntar sau involuntar? Este microcosmosul din macrocosmos sau doar o diferență datorata capriciilor meșteșugului? Granița este încă neclară.

Atelier Parter produce obiecte simple in aparenta, dar care trezesc simturile.

Câștigătorul Concursului TEILOR