Batem fierul la conac

Proiectul de arhitectură a început acum 13 ani, într-o casă monument istoric – conacul Petre P. Carp, confiscat în 1949 și retrocedat ca ruină. Recuperarea acestei proprietăți a mizat pe găsirea unor modalități de reciclare creativă, pe o schimbare de funcțiune, din reședință în centru de studiu pentru meserii tradiționale și arhitectură. Astfel a fost generat proiectul „Batem fierul la conac!”, numele sub care coexistă o școală continuă de fierărie adresată în mod gratuit localnicilor din Țibănești (Iași), o suită de workshopuri de meșteșuguri tradiționale și tehnici experimentale asociate Conacului Carp și o colecție de obiecte create în acest context.

Cum poate fi folosit un monument istoric degradat?, Cum poate fi reintegrat în viața comunității?, Ce întreține de la sine viața de acolo?, Cum se rezolvă problema proximităților?, Care sunt politicile pentru patrimoniu care se pot desprinde din acest studiu de caz și care pot fi preluate și folosite în alte situații?, Cum creezi circuite economice stabile?, Cum educi noile generații în problematica patrimoniului?, Când, cum și ce salvăm?, De ce și pentru ce?, În ce formă?, Cum comunicăm despre meșteșug, cum repovestim pentru noile generații?, iată câteva preocupări ale proiectului de regenerare condus de arhitecții Șerban Sturdza și Alexandra Mihailciuc.

Nou În Secțiunea Arhitectură

Romanian Creative Week propune un veritabil festival de arhitectură ce se va desfășura de-a lungul tuturor celor 5 zile ale RCW