Valentina Druțu

Artistul vizual Valentina Druțu, trăiește și lucrează în Iași, desfășurând o susținută activitate diversă pe scena națională și internațională a artelor plastice. Artista realizează numeroase expoziții având o activitate bogată,  în special în domeniul picturii și  cel al design-ului de interior .

Absolventă a Academiei de Arte “G. Enescu”, promoția 1995, la clasa prof. Liviu Suhar. Din anul 2020 este doctorand la Universitatea Națională de Arte ”G. Enescu”, domeniul arte vizuale. În anul 1996 a devenit membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala  Iași, iar din 2006 membră in Consiliul director  al UAP Iași. Începând cu anul 1995 profesează în cadrul Muzeului Național de Artă Iași- Palatul Culturii, ca muzeograf, devenind director al acestui muzeu în perioada 2007- 2021. Din 7 decembrie 2021 și până astăzi ocupa funcția de manager în cadrul Complexului Muzeal Național ”Moldova” Iași- Palatul Culturii. In domeniile pictură și design de interior, este unul dintre artiștii reprezentativi ai generației sale, lucrările sale regăsindu-se în colecții muzeale și private din țară si străinătate.( S.U.A., Marea Britanie, Grecia, Germania, Franța, Italia, Olanda, Suedia, etc.

”Despre pictura Doamnei Valentina Druțu, în câteva cuvinte se poate structura următoarea sintagmă: delicatețe, feminitate, imaginație, rafinament coloristic al paletei, un remarcabil simț al armoniilor, un fel de calm și căldură emoțională care învăluie privitorul contemplator încântându-l când se află în fața pânzelor sale. Îngemănate profesional cu pictura, se remarcă preocupările constante și de succes pentru designul unor amenajări de interioare, practicate cu rezultate apreciate de beneficiari și de publicul care are prilejul să se afle în acele spații ambientate funcțional, stilistic și rafinat-estetic din unele instituții publice aflate în mai multe orașe ale României”( Martie 2019, Pictor, Prof. univ. dr. Liviu Suhar).

Cumpără Bilete la Catedral