The aftermath of a losing battle legitimează opțiunea de a  aduna sub aceeași umbrelă expozițională artiști care se exprimă în medii și zone stilistice distincte dar cărora nu le este deloc străină  natura sisifică a ceea ce înseamnă producția sensului în și prin artă. Fiecare  lucrare este inițiată prin repoziționarea și readaptarea la tot ceea ce este deja știut, ales, cucerit. Fiecare  lucrare este abordată cu ajutorul unui nou set de unelte, croit pe măsura și în ritmul date de cursa înarmărilor conceptuale, emoționale și tehnice care caracterizează lumea noastră. Fiecare lucrare așteaptă să primească o formă oarecare, ne pândește ca un câmp imens și gol, susceptibil a găzdui orice nouă însemnare, legendă, scenariu sau scenografie.The aftermath of a losing battle se propune ca un demers revelator  al rămășițelor proceselor creative, concluziilor  ilustrate și dovezilor palpabile ale tensiunilor psihologice, încrâncenărilor competitive și expectanțelor sociale și personale presante care însoțesc, aproape supraveghează, munca noastră cea de toate zilele. Un nou epiteliu care ne protejează, ne conține dar ne și percepe și  filtrează realitatea. Ca artiști ne asumăm pierderile inerente acestei succesiuni de epitelii, însoțite de o constantă și concomitentă senzație de ”năpârlire” și de ”înnoire”.  E mai greu de identificat ce câștigăm dar simțim întotdeauna ce pierdem. Într-un ”înveliș” în care fiecare moleculă se înșiră cuminte și exact. Fie îl abandonăm cu grație fie îl desprindem cu vigoare, mereu e alt epiteliu dedesubt pregătit să îi ia locul. Nu știm ce se întâmplă cu aceste epitelii lepădate dar încercăm să intuim. Probabil pe unele le vom găsi intacte, peste ani, precum pielea descuamată a unui șarpe care pare prezent în deplinătatea detaliată a morfologiei sale, însă înăuntru e gol; e o coajă, o suprafață ce a luat cândva forma unui prezent. Înveliș care răspunde unui moment bine definit în timp și spațiu, rămâne încremenit acolo în timp ce conținutul îl traversează, îl depășește și îl abandonează.

Lucrările expuse surprind acest perpetuu abandon a diferitelor noastre învelișuri. Epitelii lepădate, unele întregi, unele cicatrizate, rupte și înstrăinate întrupează multiplele fațete ale  eu-lui ce rămân agățate în vestibulul vieții noastre trecute și actuale. Ele se pliază și cad descoperind o nouă variantă a noastră, familiară nouă dar străină deocamdată celorlalți. Căderi, desprinderi, ruperi, replieri – toate sunt amprentări ale unui moment, ale unei experiențe personale surprinse mimetic în uleiuri, șamotă și pixeli.

Conceptul expozițional se conturează în jurul unei dominante cromatice, cea a teracotei, similară culorii epiteliului ce trece prin diferite stadii termice, fiecare grad marcând un gând, o emoție, un segment pierdut sau depășit, pe care fiecare artistă îl descifrează și îl ajustează prin propria metodă.

Cumpără Bilete la Catedral