Lucian Broscățean

Proiectele de modă fac trimiteri la referințe culturale din Istoria Artei și a Costumului, un reper esențial fiind – „Bilderatlas Mnemosyne” (1924-1929) a lui Aby Warburg. Contrastul non-culorilor alb-negru specifice portului tradițional din Mărginimea Sibiului, estetica dark a hainelor monahale, cadre din filmele lui Ingmar Bergman sau Yasujiro Ozu – se regăsesc în moodboard-uri și, implicit, în povestea hainelor. Forme declinate din piese clasice sunt hibridizate cu volume geometrice.

Având o experiență de 20 de ani în industria modei, Lucian a câștigat mai multe premii importante și a participat la evenimente profesioniste precum: Romanian Fashion Week / Romanian Creative Week Iași, Romanian Design Week București, TIFF Cluj-Napoca, Mercedes-Benz Berlin Fashion Week, International Fashion Showcase la London Fashion Week, MQ Vienna Fashion Week, etc. Între 2011-2017 a fost director de creație al brandului irina schrotter. A creat costume de teatru pentru trei spectacole regizate de Andrei Măjeri și pentru un spectacol de operă regizat de Tompa Gabor. Din 2008 predă la UAD Cluj-Napoca, în cadrul Departamentului Modă-design vestimentar.

La ROMANIAN CREATIVE WEEK coordonează secțiunea IF PLATFORM, al cărei consultant creativ este Ioana Ciolacu.

Cumpără Bilete la Catedral