8

Egologia

arts & crafts
15–26.5.2024
12:00–22:00
Baia Turcească
Egologia Egologia

Într-o lume inundată de cultura autopromovarii și căutarea constantă a validării, conceptul de sine a căpătat noi dimensiuni. Omenirea, în ansamblul ei, s-a transformat profund în contactul cu tehnologia recentă și acumularea de noutăți continue impune o efemeritate care ne trage la suprafață într-o unică direcție. Relația noastră cu mediul se raportează la această cultură superflu a evenimentului.

EGOLOGIA, expoziția de față, este un demers care explorează relația complexă dintre ego-ul individual și construcțiile sociale care-l modelează, este o călătorie de autodescoperire, unde peisajul interior reflectă relația complexă pe care o împărtășim cu lumea naturală, exterioară. 

Lucrările curatoriate pentru acest demers sunt declarații, afirmații articulate despre comercializarea identității dar și oglinzi care reflectă impactul alegerilor noastre asupra ecosistemelor în care locuim, a peisajului nostru intern. Toate acestea oferă o perspectivă asupra intersecției dintre sine și societate. Prin diferite medii și tehnici, artiștii confruntă privitorul cu întrebări despre autenticitatea sinelui și impactul validării externe asupra stimei de sine.

Suntem confruntați cu tensiunea inerentă vieții moderne, unde presiunile sociale și normele societale se ciocnesc adesea cu dorința de conexiune și armonie cu lumea naturală.

EGOLOGIA nu este doar o expoziție; este o invitație la introspecție și transformare. Ne încurajează să depășim limitele sinelui nostru individual și să recunoaștem interconectarea cu toate organismele vii, examinând consecințele sociale și de mediu ale acțiunilor noastre.

Întrebarea: ”putem începe să ne imaginăm un viitor în care coexistă pacea interioară și armonia ecologică?”, poate sta oricând alături de cele ridicate de Baptiste Morizot și Estelle Zhong Mengual în cartea ”Estetica întâlnirii. Enigma artei contemporane”:  Pe cine punem noi preț în viața de zi cu zi? Căror ființe vii le acordăm noi atenția noastră, gratitudinea noastră? Și pe cine uităm? Cine este invizibil în ochii noștri, când de fapt acționează în viețile noastre? Căror ființe vii le datorăm noi ceva astăzi, dar am uitat să le mulțumim?

Artiști

Ana Maria Micu

Ana Maria Micu

Ana Maria MICU este o artistă vizuală româncă din Botoșani, reprezentată exclusiv la nivel global din 2018 de Mind Set Art Center, Taipei. Pictura este mediul ei principal, dar uneori trece la desen, video și animație. Adună idei și imagini din mediul său imediat, un apartament tipic construit în perioada comunistă pe care îl folosește pentru a locui, a lucra și a cultiva plante. Scenele sale discrete promovează o apreciere a mecanismelor pe care a trebuit să le dezvolte pentru a pune la punct sisteme eficiente în situații adverse. În 2024, Mind Set Art Center găzduiește expoziția sa personală „Woman, Scaffolding”. În România, o expoziție personală importantă este „Mână stângă spre priveliște depărtată” în 2022, la Muzeul Național de Artă Contemporană, București. În 2004, Micu a absolvit un Masterat în Arte Vizuale la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca.

www.anamariamicu.com

Ana Taină

Ana Taină

Ana Taină (n. 1996) trăiește și activează în București, România. Fascinată de polarități și proximitatea aproape absurdă în care acestea se regăsesc de multe ori, a urmat studii de psihologie, filozofie și marketing, în prezent masterandă în psihologie clinică (Universitatea din București).

Pasiunea pentru estetic și simbolism fuzionează într-o narativă exploratorie, întâi prin intermediul fotografiei pe film, apoi sub formă de nail-art experimental.

https://www.instagram.com/__panteraroz

Alexandru Ranga

Alexandru Ranga

Alexandru Ranga este un tânăr artist, absolvent al Universității Naționale de Artă din București, secția de Sculptură, care locuiește și lucrează în capitală. Acesta se face din ce în ce mai remarcat prin participarea la numeroase expoziții naționale și internaționale cu creaturile sale din metal sudat, ce prezintă o analogie a diverselor spectre sociale. Acesta folosește gravitația care intervine asupra metalul încins și își lasă propria greutate asupra formei pe care încearca să o contureze, dând astfel naștere unor microuniversuri sudate.

https://www.instagram.com/crowbarrrr/

Andrei Alecsandru Pantea

Andrei Alecsandru Pantea

Andrei Alecsandru Pantea este un artist vizual preocupat de intersecțiile dintre tehnicile grafice, procesele alternative de creare a imaginii, analogice și digitale. Extensiv, practica artistului cuprinde serii de cărți de autor, piese ceramice și instalații sonore. Cu o educație în artele grafice, animație și design grafic, a obținut titlul de doctor în arte vizuale în 2019, urmând școala doctorală a UNAGE Iași. A crea este o necesitate și un mijloc de a contura și explica ce înseamnă spiritul uman și realitatea.

https://www.instagram.com/alecsandru.a.p/

Andrei Arion

Andrei Arion

Arion Andrei (n.1996) trăiește și lucrează în București. A absolvit programul de licență al Facultății de Arte și Design Timișoara, secția Foto-Video, dar practica lui artistică este predominata de sculptură și instalație. În 2021 a expus la Galeria Jecza într-un summer show numit Light clarity avocado salad in the morning, iar în 2022 a făcut parte din expoziția At the edge of the world de la Fundația Art Encounters.

“Sunt interesat de conexiunile dintre anumite evenimente și amintiri ale propriului trecut și perspectiva absurdă a unui alter ego aflat încă în perioada copilăriei. Lucrările mele sunt niște unelte imaginare care au un scop foarte precis, dar sunt realizate în așa fel încât să pună o grămadă de piedici atunci când vine vorba despre atingerea acelui scop.”

https://www.instagram.com/aer.ion/

Andriana Oborocean

Andriana Oborocean

Andriana Oborocean (b. 1995, Transnistria, Republic of Moldova) este o artistă multidisciplinară care locuiește și activează în prezent în Cluj-Napoca, România. Ea creează lucrări menite să provoace răspunsuri emoționale și psihologice prin explorarea subiectelor precum identitate, vulnerabilitate și atingerea afectivă dintre oameni, natură și tehnologie. În practica sa artistică încorporează adesea elemente mistice și eterice, prezentate în lumi familiare dar distorsionate de propriile sale percepții și experiențe unice. Antropomorfismul este o temă consecventă întâlnită în lucrările sale. Andriana înzestrează obiectele cu atribute și emoții asemănătoare omului, insuflând un sentiment de viață și personalitate în fiecare piesă.

https://www.instagram.com/andriaobor/

Creativii din Republica Moldova susținuți de Purcari

Constantin Cojocaru

Constantin Cojocaru

Constantin este un artist 3D specializat în portrete abstracte, combinând tehnici moderne de modelare și randare 3D pentru a crea piese unice de artă digitală. Cu accent pe expresia umană și plante sintetice, el creează o lume în care organicul și artificialul se împletesc armonios.

A expus lucrările sale la evenimente precum Vienna Design Week și Romanian Design Week. Constantin este partener într-un
mic studio, CO+LOR, și are experiență în colaborarea cu o gamă diversă de clienți.

Fascinația sa pentru intersecția dintre tehnologie și natură a fost declanșată în timpul studiilor sale la Universitatea Politehnică și la Universitatea de Artă. Această interes l-a alimentat pe plan creativ, conducând la dezvoltarea unui stil artistic unic și distinctiv.

https://www.instagram.com/constantin__cojocaru/

Daniel Tudor Munteanu

Daniel Tudor Munteanu

Daniel Tudor Munteanu este arhitect și curator stabilit în Suceava, România.
Lucrările sale au fost expuse la a V-a Bienală de Urbanism\Arhitectură din Shenzhen și la a XVIII-a Bienală de Arhitectură de la Veneția.

Textele sale au fost publicate în publicații precum „San Rocco”, „Log”, „Volume” și „OASE”. În 2022, a publicat prima sa carte: „Another Breach in the Wall”.
A conferențiat la instituții academice și culturale, incluzând Bienala de la Veneția, Architecture Foundation din Londra, HÉAD din Geneva, Universitatea din Melbourne, Politecnico din Milano, Universitatea din Kassel, MAO din Ljubljana, VI PER și AVU din Praga, ÉAVT din Paris sau Academia de Arte Frumoase din Bratislava.
Daniel a curatoriat capitolul „Aformal Academy/Pedagogical Infrastructure” pentru a VI-a Bienală de Urbanism\Arhitectură din Shenzhen și a contribuit la proiectul „State of the Art of Architecture” pentru Bienala de Arhitectură de la Chicago.

Împreună cu Davide Tomasso Ferrando, a inițiat și curatoriat Unfolding Pavilion la patru ediții consecutive ale Bienalei de Arhitectură de la Veneția și a curatoriat Bienala de Arhitectură Timișoara Beta 2022. Lucrările lor sunt expuse în colecția permanentă a muzeului MAAM Museum of the Other and the Elsewhere din Roma.
Daniel este fondatorul și editorul proiectului de cercetare „OfHouses.com – a collection of old forgotten houses”.

Elena Pîrvu

Elena Pîrvu

Elena Pîrvu (n.1994, București) a absolvit secția Pictură a liceului de Arte Plastice ,,Nicolae Tonitza,, din București în anul 2013, an în care a intrat la secția de Pictură în cadrul Universității Naționale de Arte București. A absolvit 5 ani în Departamentul de pictură (2013-2018), mai apoi, în anul 2019 se înscrie la Facultatea de Arte Decorative și Design din cadrul aceleiași universități, la Departamentul Ceramica Sticla Metal (CSM), urmand secția Ceramica încă 3 ani (2019-2021).

Artista lucrează în diferite medii, de la pictură (ulei pe pânză, hârtie, carton), mixt media, pictură pe obiecte din diferite materiale (lemn, metal), colaje și asamblaje cu materiale textile, hârtie și materiale neconvenționale cum ar fi: carton bitumat, vopsea, ipsos, și ceramică în special în zona de instalație ca maniera de lucru artistică.

Subiectele abordate de Elena Pirvu sunt prelucrări ale unui jurnal interior, în special efectele pe care le are mediul exterior la deformarea sau formarea unor modalități de percepție proprie.

https://www.instagram.com/ealexandralena/

Hideo Iwasaki

Hideo Iwasaki

Biolog și artist. Director al metaPhorest (platforma de artă biologică/bioestetică) și profesor de biologie/bioestetică, Universitatea Waseda, Tokyo. Este interesat de relația complicată dintre viziuni științifice, filozofice, culturale, istorice și estetice ale vieții. În 2007 a fondat metaPhorest, o platformă interdisciplinară de artă/știință, în care atât artiștii, cât și biologii împărtășesc spațiu pentru știință și artă simultan.

De asemenea, lucrează la microbiologie moleculară și cronobiologie și este co-fondator al societății japoneze de biologie sintetică (Japanese Society for Cell Synthesis Research). A primit premiul de excelență la Japan Media Art Festival (2019), premiul de cercetare de la Societatea japoneză de cronobiologie etc.

https://hideo-iwasaki.com/

Iulia Bucureșteanu

Iulia Bucureșteanu

Iulia Bucureșteanu, născută în 2001, București, România în prezent locuiește și lucrează în Haga, Olanda. A absolvit Royal Academy of Arts (KABK) din Haga în 2023, cu o diplomă de licență în Arte Vizuale. Practica sa artistică se centrează în jurul zonei domestice și conexiunea acesteia cu formarea unei identități. Atât timpul petrecut în România, cât și migrația, au contribuit la crearea unei relații ambivalente cu noțiunea de ‘acasă’. Identitatea culturală și feminitatea sunt factori determinanți în procesul său creativ. Prin prisma lor explorează spațiul domestic și obiectele apartenente ca atribute ale identității personale.

Procesul ei implică documentarea universului domestic de zi cu zi, urmată de o reconstituire a acestor scene și obiecte prin manipulare. Folosește tehnici ce permit a ilustrarea naturii selective a memoriei și procesul inevitabil de deteriorare.

https://www.instagram.com/iuliabucurezteanu/

Iulia Groves

Iulia Groves

Iulia Groves caută simboluri, ordine și sens în instanțe repetitive, apoi le transpune în formă fizică prin linogravură pe textile. Deși abordarea ei pornește din rigorile educației arhitecturale, Iulia îmbrățișează caracteristicile singulare și imperfecte ale imprimării manuale și le consideră esențiale pentru livrarea unui mesaj vizual autentic. Ultima ei colecție de imprimeuri are la bază un studiu despre prezervarea florei spontane și a zonelor cu intervenții umane rare.

https://www.instagram.com/iuliagroves/

Iulian Nan

Iulian Nan

Iulian Nan (n.1984) lucrează și trăiește în București România. A studiat imagine de film la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale din București. Activitatea sa fotografică cuprinde un registru amplu de expresii artistice oscilând între fotografia de modă, campanii comerciale și proiecte fotografice care explorează ideea de turist-artist. Fotografiile sale sînt intuitive, conțin un substrat elegant de ironie și un simt articulat ar prezentului. Meditația fotografică asupra ”banalului”, care se transformă într-o călătorie surprinzătoare pentru privitor este una din trăsăturile creațiilor semnate de Iulian Nan. Imaginile lui cuprind o formă subtilă de anarhism, erotims și transgresivitatea. Consideră că drumul către o imagine bună poate să plece chiar de la o idee reprobabile și că fotografia lui este în primul rând o formă de autourmăriere, autoobservare.

https://www.instagram.com/iuliannan/

Manuel Cojocaru

Manuel Cojocaru

Manuel Cojocaru este un artist independent autodidact care experimentează cu video, fotografie, desen și pictură.

A studiat filosofia la Universitatea București și a obținut doctoratul în filosofie în 2023. Ca artist, efortul său este de a scoate la iveală bogata lume a suprarealismului inconștient, a viselor, coșmarurilor și a umbrei pentru a le înnoda cu mintea rațională, filosofică. Manuel își realizează de unul singur proiectele, și nu urmează un scenario, întrucât narațiunea filmului este construită pe parcursul procesului de filmare și editare, în funcție de impulsuri, vise, idei care apar pe timpul zilei (sau al nopții).

https://www.instagram.com/manuel_cojocaru/

Marta Mattioli

Marta Mattioli

Marta Mattioli (n. 1998, Sansepolcro, Italia) este artist vizual și designer grafic, cu rădăcini duale în cultura română și italiană, creațiile sale reflectă o îmbinare dinamică a mediilor digitale și fizice.
Membra a Kinema Ikon și Atelier 35, participă activ la expoziții și proiecte atât la nivel local, cât și internațional. Explorează o realitate suspendată între utopie și un viitor potențial distopic, adâncindu-se în conceptul de hibridizare organic-digitală.

Creațiile Martei simplifică complexa interacțiune dintre elementele tradiționale și cele digitale, invitând privitorii la o contemplare a implicațiilor profunde ale acestei fuziuni. Arta ei ne deschide ușa către reflecții asupra naturii în continuă evoluție a lumii noastre și a posibilităților ce se deschid înaintea noastră.

“Începând cu 2019, Marta este un membru activ al comunității Kinema Ikon și, în același timp, face parte din echipa Atelier 35. În 2021, se alătură evenimentului Miami Art Week, iar în 2022 participă la Budapest Art Market, confirmând astfel cât de proaspătă și esențială este viziunea sa artistică. Mai mult decât atât, Marta este o prezență constantă pe scena artistică din România, evidențiindu-se ca una dintre reprezentantele de seamă ale generației sale. În 2021, face o intrare remarcabilă cu seria sa de lucrări digitale, oferindu-ne perspectiva sa personală într-un mod aparent paradoxal, situat între o intuiție aproape naivă și o execuție întunecată transformată într-o dulce ironie.” – Teodora Rosu (New Media Arts and the future of syncretism – Revista Arta)

https://www.instagram.com/mattioli.marta/

Mihaela Lungu

Mihaela Lungu

Artistă vizuală din Iași, Mihaela Lungu utilizează arta conceptuală ca mijloc prin care investighează, explorează, comentează și critică o gamă largă de probleme sociale. Fiind o artistă versatilă, cu abilități care acoperă practici multidisciplinare și multilaterale, majoritatea proiectelor și instalațiilor sale se bazează pe activism, ironie și un simbolism puternic pentru a transmite și produce afect. Scopul ei este de a dezvolta medii care urmăresc să producă schimbări sociale, invitând la dialog, conștientizare și reflecție.Își dorește ca arta ei să producă un bypass socio-politic la nivelul intern al fiecărui individ și să recartografieze hărți mentale și emoționale. Proiectele ei creează momente unice în care inima poate fi atinsă, mintea umană accesată, deschizând în același timp o fereastră către schimbare prin conștientizare.

https://www.instagram.com/mivahim?igsh=ZGR2d2xzYmZlOTV5

Mihaela Vasiliu

Mihaela Vasiliu

Mihaela Vasiliu trăiește și activează în București sub pseudonimul Chlorys, o entitate muzicală și vizuală. A studiat artele vizuale la Departamentul de Imagine Dinamică și Fotografie la Universitatea de Arte București. O mare parte a activității o desfășoară pe scena de clubbing, ca DJ și promoter de party. A pus muzică atât pe scena locală (București, Timișoara, Cluj-Napoca) cât și în străinătate (Berlin, Stockholm, Londra, Lyon, Nantes, Paris). Face parte din familia Queer Night, este artist rezident Shape Platform al ediției din 2017. Din 2016 până în prezent, membru fondator al platformei Corp., împreună cu von Bülove și Admina, o platformă dedicată susținerii și promovării artistelor și persoanelor care se identifică cu genul feminin și non-binare, preocupate de muzica electronică și cultura asociată acesteia.

Fostă rezidentă a Noods Radio pentru 3 ani, unde se ocupa de show-ul Alien Flora, acum rezidentă la LYL Radio cu show-ul Primordial Soup; împreună cu Corp. au un radio show la radio-ul local Black Rhino, numit Corpcast. A expus de asemenea, în cadrul unor galerii de artă precum Suprainfinit Gallery, MNAC Anexa, Ivan Gallery, Rubik Space, Atelier35, Kunsthalle Bega, Art Encounters Biennial of Contemporary Art in Timișoara, the Bucharest Botanical Garden.

https://www.instagram.com/chlorysss/

Muro Muro

Muro Muro

Muro Muro este un studio localizat în București, RO, fondat de Ioana Chifu și Onar Stanescu. Arhitecti de profesie, cu o pasiune pentru design care aflat la granița dintre arta și funcționalitate. Misiunea lor este de a explora narațiunile pe care le putem avea cu mediul care ne înconjoară, remodelând modul în care interacționăm cu acestea.

Se conturează un nou tărâm, vechile referințe se adaptează, formele și materialele se schimbă, apare un nou spațiu de discuție. Noile siluete amintesc de vremuri îndepărtate și păstrează relicva unui mediu dispărut demult. Fiecare piesă dizolvă limita dintre design și artă, rupând barierele conformității. Acest nou fundal invită la o reflexie asupra modului în care existența noastră influențează mediul înconjurător și la modul în care va fi nevoie să ne adaptăm pentru a supraviețui.

https://www.instagram.com/muromuro.studio/

Sergiu Chihaia

Sergiu Chihaia

Sergiu Chihaia (n. 1982), absolvent al Universității Naționale de Arte București, este în prezent cadru didactic titular la departamentul Modă, în cadrul aceleiași instituții. Trăiește și lucrează în București. Participă cu lucrările sale la expoziții naționale și internaționale (București, Constanța, Londra și Veneția). Are lucrări în colecții particulare din Anglia, Italia și România. În 2014 câștigă premiul UAP pentru Arte Decorative – Textile în cadrul proiectului Arte în București, ediția a V- a. Este sculptor, textilist și designer iar in focul creației, le îmbina pe toate, devenind scenograf. Astfel artistul reface istoria lumii ca o scenă, un spațiu de expunere pentru dramele, fericirile și izbânzile omului.

https://www.instagram.com/sergiuchihaia/

Creativii din Republica Moldova susținuți de Purcari

Ștefan Damian

Ștefan Damian

Ștefan Damian este un sound-designer / compozitor / interaction designer ale cărui subiecte de explorare artistică gravitează în jurul designului de interacțiuni sonore, spațializare a sunetului, algoritmi de sinteză / transformare sonoră și contextele artistice și sociale în care acestea pot coexista, într-o manieră cât mai expresivă. Pianist si chitarist amator, ascultător de hip-hop, metal, jazz, funk, fusion, electronică și electroacustică (în egală măsură), interesat de publicitate și advertising, licențiat în cinematografie și media (UNATC București), master în arte sonore (Queen’s University Belfast) și doctor în artele spectacolului (UNATC București), a lucrat de-a lungul timpului în calitate de producător, compozitor, inginer de sunet, sound designer și interaction designer pentru o gamă variată de producții muzicale, publicitare, cinematografice și new media, încercând adesea să găsească un tărâm comun în care toate aceste backgrounduri și interese diferite pot coexista. Când nu se joacă cu sunete, Ștefan predă sound design la UNATC.

https://www.instagram.com/stefandamiann/

Ștefan Pruteanu

Ștefan Pruteanu

A. “Eroul clasei muncitoare”: Introvertit, cu aptitudini sociale și numerice dovedite, Ștefan s-a dezvoltat ca specialist în recompensare în ultimul deceniu, acumulând experiență și cunoștințe vaste într-una dintre cele mai sensibile, provocatoare și
analitice ramuri ale departamentului de resurse umane, axându-se pe zona de compensații și beneficii. Ștefan este licențiat în informatică economică.

B. Artistul: Cu 0 studii în domeniul artei care să-i ghideze pensula și 0 expoziții la activ, Ștefan este un artist vizual autodidact, interdisciplinar, fără atelier, care se străduiește în continuare să înțeleagă tehnici de bază în pictură, cum ar fi perspectiva, umbrele sau straturile, fiind încă incapabil să deseneze o mână care să nu aducă mai degrabă cu o creangă. Ștefan a încercat și a eșuat timp de aproximativ un an statutul de artist cu normă întreagă înainte de a se replia la stabilitatea pe care i-o oferea calea deja bătătorită din corporație. Acum își va sacrifica adesea serile, weekend-urile, prieteniile și somnul pentru preocupările sale artistice. A început să cocheteze cu pictura într-o etapă mai târzie a vieții, în jurul vârstei de 27 de ani, iar majoritatea lucrărilor sale de la început au fost arse, considerate doar un simplu recipient ce a servit pe parcursul procesului frustrant de învățare. Ca mediu el abordează suprafețele aspre, texturate, neuniforme, cum ar fi cartonul sau pânza deteriorată, atacându-le cu creioane, culori în ulei, zgârieturi și alte instrumente neconvenționale întâlnite mai degrabă în trusa unui meseriaș. Ca mulți alții înaintea sa, Ștefan s-a avântat în aceeași luptă zadarnică, fară sorți de izbândă, încercând să răspundă celor nerăspunse prin intermediul artei. Este existența fără scop? Putem găsi alinare în absența unui scop? Dacă tot ce e nou e doar ruină viitoare, de ce continuăm să construim? Are arta rost? Îi pasă universului de noi?

Îi pasă oare naturii de noi sau noi suntem cei care am vrea ca ei sa-i pese? Cât timp mai trebuie să spălăm vasele? Așteptăm? Pentru ce? Și unde naiba e Godot?!

https://www.instagram.com/stefanpruteanu_/

Thea Lazăr

Thea Lazăr

Thea Lazăr trăiește și lucrează în Cluj-Napoca, România. Practica ei iclude o gamă largă de medii, de la textile și goblene, la instalații multimedia, video și animație 3D. Lucrările ei se află de multe ori la granița dintre medii tradiționale și tehnologii contemporane cu focus pe povești care reflectă atât narațiunile personale, cât și universale. Prin juxtapunerea naturii și a tehnologiei, evidențiază tensiunea dintre organic și manufacturat, urmărind coexistența lor.
Natura, în special plantele locale și endemice, sunt un subiect semnificative de inspirația în practica ei artistică. Prin încorporarea elementelor botanice, construiește un limbaj simbolic care transcende granițele geografice, și urmărește interconexiunea tuturor ființelor vii.

Pe lângă motivele botanice, ea adesea își îndreaptă atenția și către mașini și piesele auto, examinându-le printr-o lentilă nostalgică. Aprofundând această temă, ea îi îndeamnă pe spectatori să reflecteze asupra semnificației istorice și culturale a automobilelor, subliniind rolul lor simbolic în noțiuni de progres tehnologic, mobilitate și libertate de mișcare.

https://www.instagram.com/thealazar/

Tudor Ciurescu

Tudor Ciurescu

Tudor Ciurescu (n.1996, Craiova, România) este un artist vizual care locuiește în prezent în Lausanne, Elveția, după ce și-a terminat studiile la Ecole Cantonale d’Art Lausanne. Realizarea de imagini și obiecte se află în centrul practicii sale. Cu interes pentru diferite narațiuni, cum ar fi istoria artei, paradigmele viitorului și subconștientul colectiv.

De la complexitatea inteligenței artificiale la meșteșugul atemporal al gravurii, opera lui Ciurescu transcende granițele tradiționale, oferind o călătorie captivantă prin limbajul în evoluție al tinerei generații. Arta sa devine o tapiserie vibrantă care împletește fire de tradiție și modernitate, formând o narațiune captivantă care rezonează cu interacțiunea dinamică dintre analogic și digital. În esență, Tudor Ciurescu apare ca o voce convingătoare, care navighează cu îndemânare prin intersecțiile dintre tehnologie, cultură și expresie artistică în epoca contemporană.

https://www.instagram.com/tvdor/

Vlad Albu

Vlad Albu

Născut în Piatra Neamț în anul 1992, Vlad Albu trăiește și lucrează în București. A absolvit atât studiile de licență, cât și pe cele de masterat în cadrul secției Fotografie și Imagine Dinamică a Universității Naționale de Arte București. În practica sa combină în instalații fotografia, obiectul și materiale găsite.

Temele de interes țin de explorarea intersecției dintre spațiile publice/private și traiul în societatea contemporană, metode de înțelegere a viitorului obiectelor și al locuirii, cu un amestec deliberat de elemente speculative și narațiuni imaginative.

https://www.instagram.com/vlad.albu/

Arhitectura de expoziție

Anda Zota

Anda Zota

Arhitect și redactor-șef igloo media, cu un vast interes pentru designul contemporan și cercetarea curatorială. Are o abordare eclectică, dar deseori influențată de concepte moderniste. Creativă, aplecată pe detalii, cât și cu o bună vedere de ansamblu a proiectelor la care lucrează. Definită de o minte foarte critică și o pasiune pentru estetică.

Elena (Viziteu) Ionescu

Elena (Viziteu) Ionescu

Arhitect, membru fondator Via Arhitecture, cu preocupări pentru procesul craft și slow design. Are o practică de lucru care înglobează în creația sa tehnici tradiționale de meșteșug adaptate în contemporan. Arhitectura ei transmite atemporalitate și o deosebită grija pentru detalii. Proiectele Elenei cresc alături de ceilalți, artiști și designeri pe care îi comisionează și ale căror piese le integrează în arhitectura sa, reușind să contribuie substanțial la promovarea și dezvoltarea artelor meșteșugărești contemporane.

Curator

Marian Pălie

Marian Pălie

Marian Pălie (n. 1978) locuiește și lucrează în București, România. Încă din primii ani a dezvoltat un interes pentru estetica contemplativă, studiile care au urmat susținând aceasta înclinație: filosofie, teologie, antropologie culturală. Este licențiat în filosofie și teologie cu o lucrare despre ”Post-anticipațiile modernității”, masterand în strategii de modă și costum (2013) și doctorand (în curs) la Universitatea Națională de Arte din București. Activând în zona interdisciplinară, Marian Pălie conectează mai multe arii de interes precum fotografia, colajul nonfigurativ, meta-stylingul aplicat și teoretizat, instalațiile video, curatoriatul, designul bibliofil. Teme precum reforma, explorarea corpului, contrastul și coabitarea dintre vizibil și invizibil, analiza suprematismului emoțiilor, descompunerea corpului într-o filosofie post-umană prin fotografiere sunt adesea regăsite în lucrările și scrierile sale.