12:00–22:00
Contemporaneitatea în film, din punct de vedere estetic, mai precis din punct de vedere al impactului pe care cinemaul l-a avut, îl are și îl va avea asupra modei ca instrument social, ca instrument de luptă, ca barometru al tendințelor de tot felul, începe cu doi titani: Edith Head & Anthony Powell.
Expoziția își propune să arate cum prin costum, prin gesturi, prin atitudine anumite profile au devenit adevărate repere – de la Hitchock la Chabrol, de la Wong Kar-vai la Rohmer, de la Guadagnino la Wes Anderson, memoria colectivă a înregistrat, înainte de orice, o anume emoție vizuală. Această emoție vizuală a fost generată (și) de forța costumului, iar forța costumului a generat o direcție stilistică adoptată în masă.
Nu poate exista modă fără film, nu poate exista film fără emoție, iar emoția este redată, de foarte multe ori, și cu ajutorul hainelor. Este ceea ce am putea numi un efect de tip bumerang.
Curatori
Domnica Mărgescu
Este director de modă la revista Elle, style guru al celui mai nou concept store din București, Aparterre, dar și al brand-ului V:PM (împreună cu Roxana Voloșeniuc) și un adevărat fashion icon.
Crede că e greu să găsești două medii creative care să se potrivească mai bine ca moda și filmul, pentru că, asemenea unui film, orice editorial de modă trebuie să spună o poveste, iar cele mai memorabile momente de pe marele ecran sunt, de cele mai multe ori, și declarații de modă iconice.
Maurice Munteanu
Fashion editor ELLE de 19 ani, autor de texte la Dilema Veche, image maker, coordonator de ateliere în parteneriat cu Universitatea de Artă & Design din Cluj, jurat al emisiunii-fenomen „Bravo, ai stil!”, s-a îndrăgostit de modă la 5 ani, deși atunci nu știa exact cum să traducă asta, prin intermediul filmului – după ce a văzut-o pe Tippi Hedren în „The Birds”, capodopera lui Alfred Hitchcock.