4

RFW Platform

Romanian Fashion Week
24.5.2024
20:00
Catwalk
Grădinile Palas
RFW Platform RFW Platform

În primele trei ediții ale Romanian Creative Week, Innovative Future Platform a răspuns la mai multe întrebări legate de ce poate să însemne un viitor sănătos al modei românești.

Începând cu ediția 2024, secțiunea se va numi RFW Platform și se va dezvolta în trei direcții: curatorierea unor fashion designeri inovativi și invitarea unor prestigioase universități care își vor prezenta colecțiile de catwalk, organizarea – RFW Forum – unde se vor dezbate aspecte importante ale industriei modei, lansarea de Call-for-Projects-uri alături de parteneri strategici, dedicate studenților și masteranzilor Departamentelor de Modă de la Universitățile de Artă din țară, pentru sprijinirea și promovarea creativității încă din primii ani de studii.

RFW Platform continuă misiunea secțiunii de Tineri Designeri și Debut a Romanian Fashion Week, ce încă de la finalul anilor ‘90 a descoperit, lansat, promovat și sprijinit mulți dintre designerii care astăzi fac performanță prin brandurile lor, sau în medii profesioniste naționale și internaționale.

În cadrul Romanian Fashion Week și în contextul festivalului Romanian Creative Week, secțiunea RFW Platform contribuie la construirea unor ecosisteme generatoare de idei, concepte, povești și identități vizuale relevante pentru industriile creative.

Designeri curatoriați

Alesia Cîdă

Alesia Cîdă

Absolvent a London College of Fashion, care utilizează practica de „resourcefulness”.

Începutul fiecărei colecții se găsește în cutia lor cu „gunoi”: obiecte interesante, mărunțele, textile, ambalaje colecționate de-a lungul anilor.

Având ca interes principal relația dintre trecut și viitor, abordează teme precum nostalgia copilăriei sau posibile scenarii dezastruoase ale planetei în contextul încălzirii globale, folosindu-se de mașina de împâslit și alte tehnici de reciclare.

CONTACT: https://www.instagram.com/alesiacida/

Capsali

Capsali

Brandul CAPSALI este fondat de Ana Capsali, impulsionată de pasiunea pentru eleganță și de moștenirea estetică pe care o poartă. Născută într-o familie cu numeroase modele în ceea ce privește valorile morale, culturale și rafinamentul, Ana a fost inspirată să îmbrățișeze aceste calități în fiecare aspect al vieții sale.

Călătoria ei artistică a început devreme, explorând diverse forme de artă, dezvoltându-și apoi abilitățile creative în design grafic, pictură și sculptură, cu toate acestea, universul modei a fost cel care i-a cucerit cu adevărat inima. Obținând studii superioare în domeniul modei prin educația pe care a urmat-o atât în România, cât și în Italia, și-a continuat cariera prin stagii de practică în industrie.
În 2022, Ana a pornit pe un drum antreprenorial, alimentată de ambiția și dăruirea ei neclintită, punând bazele brandului CAPSALI, a cărui estetică propune un lux ancestral cu un aer nostalgic dar modern.

CAPSALI colaborează îndeaproape cu producători locali pentru a livra piese vestimentare ce transcend tendințele trecătoare și întruchipează moda ca artă, făcându-le elemente esențiale într-o garderobă. Brandul se angajează să mențină practici industriale responsabile fără a face compromisuri la nivel de calitate, operând cu o determinare fermă de a utiliza materiale premium. Producția la scară mică permite concentrarea asupra fiecărui detaliu, asigurându-se că fiecare articol de îmbrăcăminte este o reprezentare a rafinamentului în modă.

CONTACT: https://www.instagram.com/capsalithebrand/

Caravasili

Caravasili

Brandul CARAVASILI, născut în inima Moldovei, este înrădăcinat într-o familie de specialiști care cuprinde trei generații; reprezintă o moștenire de expertiză, pasiune și angajament pentru arta tehnologiei vestimentare și a modei. În ADN-ul brandului fuzionează tradiția cu inovația. Parcursul tinerei designer, Corina Caravasili, debutează dintr-un profund respect pentru calitate și eleganța atemporală, reflectate prin arta croitoriei individuale. Brandul urmărește standarde exigente de calitate, creând meticulos fiecare piesă vestimentară în funcție de măsurătorile individuale ale clientei, oferă un sentiment autentic de unicat, celebrând, astfel, farmecul atemporal al couture-ului.

CARAVASILI își îndreaptă atenția și pasiunea către piesele de outerwear, conturându-se printr-un spirit sofisticat, exclusivist, în același timp îndrăzneț și plin de prospețime. În încercarea de a depăși propriile limite, aduce în prim-plan o perspectivă dinamică, young & fresh asupra eleganței.

Misiunea brandului nostru este de a revoluționa modul în care femeia percepe „haina” oferind o experiență transformatoare. Nu adăugăm doar haine în garderoba; adăugăm atitudine. Prin siluete inovatoare, tindem să oferim un sentiment de forță și determinare, încurajăm autoaprecierea, aspirăm să aducem un plus de valoare prin fiecare piesă pe care o concepem.

CONTACT: https://www.instagram.com/_caravasili_/

Cristina Alexandru

Cristina Alexandru

Cristina Alexandru este studentă masterandă în cadrul Facultății de Arte Decorative și Design a Universității de Arte București, secția Modă și Design Vestimentar. Pe parcursul celor trei ani a participat la diferite internshipuri în cadrul atelierelor designerilor români, dar și la concursuri și workshopuri, dintre care cel mai recent fiind cel organizat de VforVintage în colaborare cu IED și Feeric Fashion Week, unde a avut ocazia să își prezinte creațiile pe podiumul Feeric. Începând cu anul 2021 este co-host la emisiunea Art of Fashion / Fashion of Art moderată de Sergiu Chihaia la BlackRhino Radio. Este interesată de diferite domenii ale artei, precum: ilustrația de modă, fotografia de modă, sculptură. Arta, pentru ea, reprezintă legătura dintre interior și exterior, ceea ce reușesc lucrările sale să exprime și imprime în societate. Este interesată de diferite probleme ale societății și de mediu.

(IN) CORPORATE COLLECTION
CORPORATE PEOPLE AND THEIR MENTAL ILLNESSES
Conceptul colecției pornește de la premisa că oamenii moderni lucrează într-un mediu stresant și acest lucru le afectează sănătatea mentală. Aceasta „cultură a bolii” pare a fi o problemă foarte mare atât pentru angajați, cât și pentru angajatori. Problema „PRESENTEEISMULUI” începe odată cu idealurile sociale ale mai multor țări: tipologia ideală de angajat este văzută ca o persoană care se sacrifică ca un act de loialitate pentru companie. Colecția prezintă 10 ținute (the trusted lieutenant; the voice ofreason; the real deal; the inferiority/superiority personality; the self unaware; the expert; the exited school kid), fiecare dintre acestea reprezentând un anume tip de corporatist. În ceea ce privește accesorizarea, având ca inspirație lucrările lui Johnson Tsang, artistul a dorit crearea unor genți care să reflecte ideea centrală a colecției, problemele mintale ale corporatiștilor, într-un mod creativ.

CONTACT: https://www.instagram.com/kkristina.a/

Cyclederror

Cyclederror

„CYCLEDERROR” este un brand fondat în 2021 in Cluj-Napoca de către trei designeri: Benea Bogdan, Firu Bogdana și Grăjdeanu Alexandra, păstrând corsetul ca produs principal. Astăzi brandul operează sub direcția creativă a lui Benea Bogdan cu sprijinul co-fondatoarei Grăjdeanu Alexandra.

Ideea s-a născut din dorința de a redefini granițele modei, îmbinând perfect eleganța cu o notă de îndrăzneală, oferind produsul perfect pentru fiecare combinație de stil stradal. Modelele sunt adânc înrădăcinate în tipologia corsetului, având morfologii versatile care oferă o gamă diversă de stiluri care se adresează pasionatului de modă modernă.

Acest brand are o misiune clară – evitarea utilizării inutile a țesăturilor prin reciclare creativă – pentru că brandul consideră că frumusețea nu ar trebui să fie în detrimentul mediului. Sustenabilitatea face parte din familia „CYCLEDERROR”, permițându-le sa fie responsabili față de mediu.

CONTACT: https://www.instagram.com/cyclederror/

Daiana Stăncioiu

Daiana Stăncioiu

Daiana Stăncioiu este absolventă a Programelor de Licență și Masterat ale Departamentului Modă-Design Vestimentar din cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, în prezent fiind Doctorand în anul I al Școlii Doctorale UAD.

Preocuparea personală ca designer vestimentar și artist vizual se concentrează pe cercetarea a mai multor forme de manipulare a materialului textil prin tehnici convenționale și neconvenționale precum broderia, imprimarea digitală, serigrafia, cianotipia, având inspirații fitomorfe și arthropode din natură, analizarea subiectelor psihologice, schimbările multiple stilistice dar și modul prin care este prezentată versatilitatea hainelor.

Complexitatea pieselor vestimentare se regăsește în influențele estetice culturale, arhitecturale și în problematicile socio-umane urmărite pe parcursul a mai multor decade din Istoria Artei și Istoria Costumului care armonizează silueta masculină și feminină creând forme inovative moderne.

CONTACT: https://www.instagram.com/daiana.stancioiu/

Daniel Radu

Daniel Radu

Daniel Radu este absolvent și actual masterand în cadrul Departamentului de Modă al Universității Naționale de Arte București.

„Am făcut tipare, descusut, cusut la loc, ajustat până am înțeles regulile pe care am ajuns să le încalc în mod intenționat mai târziu. S-a simțit ca o călătorie ce părea fără final dar după ce am clipit de câteva ori am ajuns la momentul absolvirii. Acesta sunt eu. Iar aceasta este alchemy.”

Ideea de secol al vitezei începe să se resimtă din ce în ce mai pregnant și afectează pe toată lumea, iar stilul de viață trebuie adaptat constant schimbărilor continue. Tocmai de aceea, brandul vine în ajutorul omului modern ce are o viață activă, este interesat de imaginea lui, nu pune preț pe etichetele de gen ale hainelor și este într-o continuă transformare. Fiecare piesă este un proces de autodepășire a abilităților practice, de fuziune a două direcții stilistice total diferite și de rupere a barierelor de gen în haine.

Colecția de debut a brandului, Alchemy, este alcătuită din produse realizate din lycra ce au modificări ale tiparului care le scot din ideea de banal și sport brut, capătă un dinamism construit pe ideea de simetrie perfectă. Ele sunt ușor de alăturat cu piese ce se vor a fi elegante pentru a alcătui o ținută pentru un eveniment oficial. Iar pe de altă parte, piesele de tip – sacou, palton sau fustă – au fost modificate și construite pentru a putea fi introduse în ținute purtate în timpul zilei între antrenamentul de la sală și muncă.

CONTACT: https://www.instagram.com/dani.radu/

Ionuț Răzvan

Ionuț Răzvan

Ionuț Răzvan este un tânăr designer, absolvent al Universității de Arte din București, secția Modă-Design Vestimentar. Lucrarea sa de Licență, „nobody finds me attractive” a câștigat premiul Departamentului de Modă pentru cea mai bună colecție a anului 2023.

A fost prezent la festivalurile de modă naționale – Sibiu, Cluj și Arad – reușind să câștige premiul special al juriului BeCreative Fest, condus de Marian Pălie și Liliana Popescu.

Își propune ca prin creațiile sale să transmită emoții, să construiască scenarii în mintea privitorilor și să aducă în moda românească teatralitate și dramatism. Totodată, piesele de ready-to-wear fac parte din colecțiile designerului, acestea fiind puse în evidență prin stylinguri îndrăznețe.

Cultura pop este o sursă primară de inspirație pentru IONUȚ RĂZVAN, acesta reușind să colaboreze cu artiste precum: Antonia, Delia și EMAA. Emoțiile și trăirile sale sunt transpuse în colecții prin manipularea textilelor și construcția pieselor, adăugând volume și creând forme dramatice.

CONTACT: https://www.instagram.com/ionutrazvan_/

Kiss Gyöngyvér

Kiss Gyöngyvér

Kiss Gyöngyvér, asistent universitar drd. la Departamentul Modă-design vestimentar, UAD Cluj-Napoca, este designer vestimentar și artist vizual; cercetează caracteristicile expresive ale identității de gen în modă.

Preocupată și de relația între vestimentație – corp – suprafața textilă, dezvoltă imprimeuri digitale într-o manieră personală, combinând diverse elemente caracteristice din variate epoci culturale, din diferite ramuri ale artei decorative și ale artelor vizuale.

CONTACT: https://www.instagram.com/kiss.gyongyver/

Lenca

Lenca

LENCA este un brand fondat de către Elena Vanghelici, absolventă a Universității Naționale de Arte din București. Numele de LENCA este un derivat al numelui Elena din cultura aromână, transmis din generație în generație în familia designerului, unde tradiția presupune ca nepoții să moștenească numele bunicilor. Așadar, numele în sine păstrează viu trecutul și conferă transcendentalitate prezentului.

LENCA a pornit de la dorința Elenei de a expune propria viziune asupra feminității. Imaginea femininului s-a schimbat major odată cu statutul femeii în societate, iar în urma acestor „revoluții” au apărut în modă forme iconice pe care brandul le integrează în garderoba modernă. Astfel, LENCA este despre o simbioză a trecutului cu prezentul, despre forme, culori, texturi care provoacă un statement și despre femei cărora nu le este teamă să propună ținute îndrăznețe, care se vor face remarcate indiferent de context.

CONTACT: https://www.instagram.com/lencastories/

Lunar Laboratories

Lunar Laboratories

LUNAR Laboratories este un brand de îmbrăcăminte și accesorii, fondat în București, România, cu o preocupare constantă pentru identificarea celor mai bune alternative spre un viitor sustenabil în industria modei.

Viziunea creativă a brandului este centrată în jurul experienței anterioare în domeniul ingineriei aerospațiale a directorului creativ, Vlad Vraciu, punând în evidență linii clare, unghiuri drepte, forme sau straturi transpuse din dinamica aparatelor de zbor, în piese ready-to-wear, cu dorința de a propune o perspectivă personală asupra viitorului în designul vestimentar.

Brandul urmărește să experimenteze arta prin designul vestimentar în diverse direcții cum ar fi: deconstructivismul, experimente texturale pe țesături, volume structurale inspirate din arhitectură, ori layering aglomerat.

Astfel, toate piesele create au funcționalități multiple, urmărind principala intenție de a oferi obiecte vestimentare ce pot fi utilizate atât în viața de zi cu zi, cât și la diferite tipuri de evenimente. Stilul estetic abordat este unul alternativ, cu valențe dark-futuristice.

Debutul brandului a avut loc în anul 2022 prin colecția intitulată „S2”. Ulterior au urmat colecțiile „AMETSA331”, „PAST RESILIENCE” și ultima colecție „BLINDFOLDED”. Fiecare colecție reprezintă o încercare a echipajului LUNAR Laboratories de a ajunge pe Lună. În acest sens, fiecare călătorie, cum sunt înțelese colecțiile, reprezintă încă un pas spre obiectivul propus. De asemenea, putem afirma faptul că aceste călătorii reprezintă și un moment în dezvoltarea personală și creativă a designerului din spatele brandului.

Colectiile „AMETSA331”, „PAST RESILIENCE” și „BLINDFOLDED” au fost prezentate în cadrul Paris Fashion Week în 2023 și 2024, iar colecția „BLINDFOLDED” a fost prezentată și la Berlin Fashion Week și Milano Fashion Week în luna februarie 2024.

CONTACT: https://www.instagram.com/lunar.laboratories/?hl=en

Mădălina Buzaș

Mădălina Buzaș

Mădălina Buzaș este un brand de modă pentru cei care îndrăznesc să fie diferiți, care încurajează femeile să se simtă încrezătoare, elegante și puternice. A fost fondat de către designerul cu același nume, care folosește minimalismul deconstruit în asimetrii, menținând un accent puternic pe atenția la detalii.

Misiunea ei este de a crea piese atemporale în care eleganța întâlnește îndrăzneala, care celebrează individualitatea și inspiră încredere prin îmbinarea eleganței clasice și a rafinamentului modern. Întregul concept al brandului gravitează în jurul ideii de independență a femeii și a dezvoltării ei în vremurile moderne.

Fiecare produs semnat Mădălina Buzaș este o expresie a independenței și a maturității, astfel colecțiile devin oglindiri ale luptei de a fi femeie modernă. Vorbim de piese clasice, atemporale, pe care designerul le interpretează într-o manieră foarte personală, ușor nonconformistă, fără intenția de a renunță la funcționalitatea lor.

CONTACT: https://www.instagram.com/madalinabuzas/

Raluc

Raluc

Raluc a început în vara anului 2021 ca o concretizare a viziunii mele artistice. „Misiunea” brandului este de a crea haine atemporale, durabile și calitative, care să transpună o poveste. Pasiunea mea pentru desen a fost un factor influențabil, care a facilitat apropierea și dorința de a face haine. Găsesc inspirație fie din natură, fie din frumusețea și fluiditatea corpului uman, ambele fiind în continuă mișcare, transformare, adică resurse nelimitate de creație. Hainele se desprind din acest concept și se materializează în forme și linii clare, sculpturale, curate care să evidențieze corpul. Majoritatea pieselor sunt minimaliste, casual, over-sized sau ajustabile pentru a susține diversitatea și pentru a genera metode unice de a purta haina. Produsul final ajunge să aibă un echilibru între culoare, compoziție și material. Viziunea brandului este responsabilă din punct de vedere al resurselor de materiale și al procesului de creație și vânzare, fiind un slow-fashion business. Pe scurt, piesele sunt create per comandă, pentru a evita risipa de material sau alte resurse. Integritatea brandului constă în controlul asupra producției, creației și alegerea materialelor de calitate.

Debutul brandului a fost în noiembrie 2021 odată cu lansarea colecției „Pink Days/Blue Days”. Numele colecției este inspirat de opera artistei Louise Bourgeois, Pink Days and Blue Days, care invită privitorul în intimitatea copilăriei sale, sugerând procesul de maturizare al artistei.

Aflată la granița dintre casual și classy, colecția vrea să ofere atât celui care o poartă cât și piesei vestimentare individualitate. Este o încercare de evadare din realitate și de conturare a personalității.

Prin următoarele colecții, „Motherhood” și „Lunela”, brandul s-a maturizat și a evoluat. „Motherhood” este o experiență personală, o poveste ce se inspiră din realitate, respectiv din trăirile mamei, în timp ce „Lunela” este o scrisoare de rămas-bun. Lucrarea mea este despre și pentru ea, iar rezultatul acestui proces artistic este un cumul de emoții, trăiri și inspirații de la artiști care au folosit aceeași temă. Ideea de „Motherhood” nu rămâne doar la nivel personal în lucrare, ci depășește acest plan și explorează tematica și în sens general.

Rolul pieselor vestimentare în contemporaneitate este de a fi easy-to-wear, dar „with a twist”, mișcarea și multifuncționalitatea fiind două elemente principale de luat în considerare. Unele detalii handmade sau de tailoring scot în evidență unicitatea și personalitatea pieselor. Formele variază de la organic la sculptural în funcție de material, piesă, culoare, concept. Scopul principal al colecției este să creeze haine „efortless” care rezistă în timp și care să îmbrace orice tip de corp, iar faptul că sunt ajustabile încurajează creativitatea celui care poartă piesele, deoarece generează noi variante de styling. Colecția denotă sensibilitate și mișcare, o metaforă a individului contemporan aflat într-o situație de continuă incertitudine și de încercare de regăsire a sinelui, hainele venind în ajutorul acestui proces. Deși sunt antitetice, brandul reușește să îmbine organicul și structura, sensibilitatea și rigiditatea, îmbrățișând astfel dualitatea.

CONTACT: https://www.instagram.com/raluc__/

Robert Roca

Robert Roca

Robert Roca este un tânăr designer, student masterand la Universitatea Națională de Arte din București, care și-a făcut remarcată prezența prin ținute feminine si flamboaiante, deseori purtate de el la diferite evenimente de modă, sau de diferite persoane publice în cadrul unor reviste, shootinguri sau emisiuni TV.

Prima sa colecție lansată în cadrul programului de Licență al Universității Naționale de Artă din București are ca și inspirație entități divine din mitologia greacă, Afrodita și Himeros. “HIMEROS” este o colecție prin care Robert vrea să își afirme stilul său flamboaiant prin contrastul de ținute feminine purtate de modele masculine. Conceptul colecției este caracterizat de elemente soft, feminine, în nuanțe pudrate, menite să emane o energie feerică, de fantezie.

Robert, prin creațiile sale, își dorește să spargă bariera dintre masculinitate și feminitate în domeniul modei. Aceste seturi de atribute fiind mai mult sau mai puțin prezente în fiecare dintre noi, indiferent de genul atribuit la naștere. Odată cu „spargerea” acestei bariere, s-ar risipi și prejudecățile față de stilul vestimentar al fiecăruia.

CONTACT: https://www.instagram.com/robeertr/

Universitățile invitate

Departamentele de Modă ale Universităților de Artă

Departamentele de Modă ale Universităților de Artă

Pe podiumul de la Iași, în selecția RFW Platform, va fi prezentată câte o colecție de grup a fiecărui Departament de Modă din cadrul celor 5 universități invitate: Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca, Universitatea Națională de Arte București, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Universitatea de Vest Timișoara și Universitatea Tehnică a Moldovei Chișinău.

Inovație, upcycling, de(re)construție, diferite morfologii vestimentare, referințe culturale din istoria costumului și istoria modei – sunt elemente ce se vor regăsi în colecțiile de grup ale universităților invitate.

În luna februarie 2024, printr-un ZOOM video-call, a avut loc o discuție la care au fost prezente cadre didactice de la cele 5 Departamente de Modă, precum și echipa Romanian Fashion Week: Irina Schrotter, Ovidiu Buta, Ioana Ciolacu și Lucian Broscățean.

Pentru ediția 2024 a RFW Platform, în plus față de colecțiile de grup ale departamentelor, se va organiza un Call-for-Projects dedicat studenților și masteranzilor de la cele 5 universități invitate – având ca puncte de plecare conceptul „Couture-à-Porter” și referințe din Istoria Modei (decadele anilor ‘50, ’60) – în parteneriat cu Freudenberg.

Call-ul e lansat studenților și masteranzilor de către cadrele didactice. Profesorii departamentelor vor constitui jurii de selecție a 5 finaliști care vor reprezenta fiecare instituție cu câte o ținută ce va fi parte dintr-o expoziție de grup, pe toată durata festivalului Romanian Creative Week 2024. La Iași, un juriu format din profesioniști ai industriei modei, vor alege câștigătorul.

Mai multe detalii despre Call-for-Projects, premiu și etapele de selecție internă din cadrul departamentelor, vor fi prezentate la începutul lunii mai, printr-un comunicat de presă.

Curator

Ioana Ciolacu

Ioana Ciolacu

Ioana Ciolacu este directorul creativ a casei de modă cu același nume, fondată în București. Cu un master în Design și Tehnologie de Modă de la prestigiosul London College of Fashion al Universității de Arte din Londra și absolvent al școlii doctorale în Etică si Sustenabilitate in Moda și cu experiență în design de la unul dintre cele mai etice branduri internaționale – Stella McCartney, Ioana a dezvoltat o înțelegere puternică a creării de haine de înaltă calitate și a modelelor unice. Cu accent pe formă, măiestrie și durabilitate, Ioana se inspiră din arhitectură și natură combinând grafica semnătură cu tehnici de croitorie.

Siluetele ei simple, dar inspirate de tehnici invatate la croitorii de pe Savile Row, funcționează ca pânze pentru grafica semnătură – transpusă în imprimeuri și broderii – și combinații de țesături care arată toate o înțelegere profundă a formei și proporției. Piesele fără efort ale Ioanei arată dragostea pentru joaca cu tehnici personalizate dezvoltate pentru a crea un aspect actual, relevant si in final o oglinda a umanitatii.

Brandul Ioana Ciolacu activează în industrie de peste zece ani, timp în care a dezvoltat o rețea de producție locală, a avut nenumărate proiecte în ceea ce privește sustenabilitatea – o preocupare a designerului și un crez în posibilitatea unui brand de moda curat. Deasemeni, in acest timp brandul a acumulat o seama de nominalizari si premii în industrie, dar a reusit si sa aiba succes comercial, colaborand cu distribuitori de renume, astăzi produsele Ioana Ciolacu fiind vândute în peste 80 tari.

Deasemeni, alături de Lucian Broscățean, Ioana este curator al RFW Platform.

CONTACT:
www.ioanaciolacu.com

Lucian Broscățean

Lucian Broscățean

Design vestimentar, direcție artistică, curatorie, costume de teatru și operă, activitate didactică – sunt extensii creative ale brandului construit de Lucian Broscățean.

Cu o experiență de peste 20 de ani în industria modei, Lucian a participat la numeroase evenimente profesioniste precum: Romanian Fashion Week – Romanian Creative Week Iași, Romanian Design Week București, TIFF Cluj-Napoca, Mercedes-Benz Berlin Fashion Week, International Fashion Showcase la London Fashion Week, MQ Vienna Fashion Week etc.

Din 2008 predă la UAD Cluj-Napoca, unde acum ocupă poziția de Director al Departamentului Modă-design vestimentar.

Între 2011-2017 a fost director de creație al brandului irina schrotter.

În 2019 a făcut parte din juriul concursului internațional Arts of Fashion, jurizarea având loc la Muzeul Yves Saint Laurent din Marrakech, Maroc.
Pentru ediția 2023 a Romanian Design Week București, a curatoriat secțiunea „Fashion”, alături de Julian Roberts și Mari Bendeliani.

De-a lungul ultimelor două decade a câștigat mai multe premii importante, printre care: „Levintza Prezintă” – premiul pentru Tineri Designeri – moment care a marcat descoperirea/lansarea în lumea modei (2001), Arts of Fashion – „Wendy & Jim + YKK Awards” la MoMa San Francisco (2008), premiul Freudenberg la Romanian Fashion Week (2010), premiul revistei Beau Monde – „Globul de Cristal pentru Designerul anului 2011”, a fost nominalizat de 5 ori la ELLE Style Awards – categoria „Best Designer” – și a câștigat premiul în 2023 etc.

La Romanian Fashion Week – Romanian Creative Week Iași, împreună cu Ioana Ciolacu, este curator al secțiunii RFW Platform.

CONTACT:
www.lucianbroscatean.ro