The Self Made Between Algorithms and Flesh

Titlul expoziției, The Self Made Between Algorithms and Flesh, desemnează spațiul hibrid în care se formează identitatea contemporană: un sine construit între cod și carne, între artificial și corporal, între simulare și experiență trăită. „Algorithms” reprezintă inteligența artificială și sistemele care analizează, prevăd și generează realități, modelând subtil modul în care ne percepem și suntem percepuți. „Flesh” evocă prezența fizică, vulnerabilitatea, emoția și experiența imediată, punctul de ancorare al existenței noastre efemere. 

În lumea actuală, tehnologia nu mai este doar un instrument, ci un mediu care modelează percepția noastră asupra sinelui și asupra celorlalți, redefinind granițele dintre real și simulare, între ceea ce este viu și ceea ce este digital. Algoritmii nu doar analizează, prevăd sau generează informații: ei intervin subtil în felul în care ne definim identitatea, în modul în care suntem văzuți și cum ne vedem pe noi înșine. În același timp, corpul, vulnerabil, fragil și efemer, rămâne locul experienței imediate, al prezenței fizice și al emoției, un punct de rezistență și de ancorare în fața fluxului constant de date și simulări. 

În această expoziție, lucrările artiștilor rezonează cu această tensiune. Tăițel Ticălos explorează anxietățile generate de algoritmi printr-un sistem de referințe care combină superstiția și tehnologia, readucând în prim-plan ideea vulnerabilității noastre în fața unui ochi digital invizibil, care observă, modelează și judecă. Cezar Mocan iși imaginează o comunitate emergentă, mai mult decât umană, care interacționează cu un peisaj industrial și natural, explorând modul în care entitățile IA pot fiintegrate în ecosisteme și infrastructuri complexe, provocând reflecții asupra relației dintre natură, tehnologie și identitate colectivă. 

Flavius Coman investighează relația directă dintre vizitator și algoritm, evidențiind cât de ușor poate fireconstruită identitatea unui individ prin inteligența artificială. Lucrarea ridică întrebări despre consimțământ, confidențialitate și despre ceea ce înseamnă să fim „noi înșine” într-o lume tot mai modelată de cod și simulare. În opoziție, Andreea Cristina Mircea readuce în prim-plan corpul, inima și intuiția, explorând momentele efemere și imperceptibile care punctează viața cotidiană. Aceste clipe, deși scurte și aproape invizibile, capătă sens și profunzime prin interacțiunea cu mediul, cu ceilalți și cu memoria noastră, oferind o revenire la autenticitate după suprasaturarea vizuală și digitală a vieții cotidiene. 

În centrul acestui discurs stă ideea hibridității: identitatea contemporană nu mai este un construct static, ci un proces continuu, mediat de tehnologie, dar încă ancorat în corporalitate, în vulnerabilitate și în momentele efemere care dau consistență experienței noastre. Lucrările adunate explorează dimensiuni diferite ale acestei hibridități: de la corpul feminin/femme reconstruit de AI și vulnerabilitatea expunerii digitale, la modul în care comunități mai mult decât umane pot fiimaginare sau simulate, la fragilitatea momentelor care ne definesc experiența. 

Expoziția ridică întrebări despre natura identității și despre relația noastră cu tehnologia: ce înseamnă să fim autentici într-o lume în care algoritmii ne modelează percepția și comportamentele? Cum rămâne corpul un loc de rezistență, experiență și vulnerabilitate în fața digitalului? Care sunt momentele efemere, aproape invizibile, care dau sens și profunzime experienței umane și care nu pot fiînlocuite sau simulate de algoritmi?