1

The nature of things

arts & crafts
31.3–30.6.2024
00:00–23:59
Aeroportul Iași, Terminal 4
The nature of things The nature of things

Cum ne uităm la un obiect?

Filosofii s-au întrebat încă din cele mai vechi timpuri care este materia ultimă, brută a lumii? Sunt atomii sau cuantele descoperite ulterior cele care diluează granițele obiectelor și stabilesc conexiunile dintre noi? Este relația pe care un obiect o stabilește cu mediul său înconjurător? Este natura unui lucru funcția sa? Sunt obiectele compoziții ideatice sau mai degrabă construcții sociale care se compun și se descompun? Când devin obiectele mai mult decât suma părților lor? De ce obiectele din fața noastră par să curgă unul într-altul creând armonie?

Artiști și lucrări

Alex Herberth/KraftMade

Alex Herberth/KraftMade

KraftMade Research&Lab este un studio centrat pe meșteșug și design bazat în Transilvania rurală, compus din Marlene și Alex Herberth, care lucrează cu tehnici provenite din patrimoniu și oferă soluții pentru strategii regenerabile. Ei creează expoziții site-specific, cercetări de unelte, tehnici și materiale, obiecte performative și capsule/ediții unice. Practica lor curentă se concentrează pe educație și restaurare în lemn, fier și piatră, dar și cercetare despre textile, plante, oase și fibre. Abordarea lor curatorială este invazivă, viscerală și maximalistă, adresând toate simțurile, iar scopul mereu manifest. Metoda lor este interdisciplinară pentru un viitor regenerativ inspirat din patrimoniu.

METAMORFOZA, 2022
Și dacă ne-am uita la circularitate ca formă de artă? este abordarea lui Alex Herberth în crearea unui sistem de dulapi care pot fi reconfigurați pentru utilizări multiple. Pornind de la tehnica străveche de intercalare și îmbinare a lemnului pentru a crea o structură simplă, una dintre cele mai vechi forme de construcție umană, meșterul folosește lemn modulat industrial ca un soi de standardizare materială de tip Bauhaus și combină apoi aceste concepte în module care se pot metamorfoza după nevoie. Resturile de material care au trebuit tăiate din structură pot fi montate și demontate de pe structură în mod liber, fără șuruburi sau alte metode de fixare, pentru a crea volumul sau utilitatea dorită. Acest obiect este astfel 0 waste, adică nu au fost produse deșeuri și nu s-a irosit nimic din material.
Până acum, această structură a luat forma unui cub în cadrul Romanian Creative Week 2022 și apoi a fost reconfigurată ca masă de conferință în cadrul Romanian Creative Week 2023, fiind în așteptarea următoarelor metamorfoze.

www.instagram.com/kraft_made

Firekultur & Ramona Biciușcă

Firekultur & Ramona Biciușcă

Ramona Biciușcă este artist vizual și ceramist cu o pregătire universitară complexă. Studiile superioare le-a făcut în România și Spania iar ulterior le-a completat prin diverse proiecte colaborative în Franța.
Opera sa este o călătorie către un univers nebănuit, în care totul este mirare și descoperire. Prin tot ceea ce imaginează, artista vorbește, pe un palier al discursului, despre lumină, textură, plin sau gol, pe un altul despre funcție, semnificație, interpretare. Structurile microscopice din natură sunt transpuse în obiecte de design (lămpi, mobilier) sau în compoziții de factură monumentală (basoreliefuri). Radiolarii și coralii sunt interpretați și exploatați vizual prin aglomerări și succesiuni de elemente, într-o serie de expresii estetice de calitate, o adevarată bucătărie de curiozități inutile.

Daniel Pop, fondator al grupului artistic Firekultur, este un designer din Iași, specializat în instalații architecturale, mobilier monumental și design de obiect. În compozițiile de factură monumentală artistul pariază pe simplitatea geometrică și pe un spectacol cromatic captivant. Instalațiile obiectuale și de mobiler capătă o expresie sculpturală masivă, brutalistă iar glazurile vulcanice, rugoase, folosite ca rezultat al cercetării din ultimii 10 ani îmbracă formele dându-le o expresie organică, unică.

White Noise, 2022-2024
“Ne propunem o experiență senzorială în care consistența fizică transmite un sentiment de proximitate, efectele plastice augmentând stimulii tactili, sculptând spațiul nu doar prin formă ci și prin senzațiile trezite privitorului. Avem certitudinea că ceramica este astăzi un teritoriu al multidisciplinarității, o experiență imersivă ce schimbă nu doar modul de a percepe ceramica monumentală – un organism viu ce absoarbe ambientul pentru a reflecta clipa, ci însăși percepția asupra sinelui a spectatorului, provocat să descopere prin decorativ, pârghiile de conectare cu propriul eu.

Instalația White Noise codifică în structuri modulare, capabile să-și extindă la nesfârșit limbajul geometric, metafore cu privire la rolul ceramicii monumentale contemporane dar și al percepției asupra ambientului arhitectural, imprimat cu noi valențe conceptuale –estetice.

Fiecare fragment al lucrării, fiecare secvență din cele 300 de piese care formează instalația de 6 metri pătrați din porțelan se cere citită pas cu pas. Pe măsură ce privitorul își petrece privirea asupra formelor ce cresc și scad, într-un aparent serialism, percepția vizuală a dimensiunii tactile conduce interacțiunea concretă înspre o latură abstractă, în care vibrațille, energiile și mișcarea volumelor se conjugă cu aspectul sonor, inițial doar intuit, al ambientului cotidian. Parcurgând instalația, spectatorul simte cum zgomotul urban ce agresează zilnic echilibrul este treptat diminuat, iar ritmul modulelor de porțelan devine oglinda ritmului interior, o oază de armonie ancorată în prezent.” (Maria Bilașevschi)

https://www.instagram.com/ramonabiciusca/

https://www.instagram.com/firekultur/

Vlad Țenu

Vlad Țenu

Vlad Țenu este un arhitect român stabilit la Londra. Desprinsă din proiectele de cercetare în design de la Bartlett, activitatea lui Vlad s-a extins într-o zonă experimentală, multi-disciplinară, prin metode alternative de design procedural, menite să investigheze noi limite ale noțiunilor arhitecturale de spațialitate, scară sau materialitate. Inspirate din natură, lucrările sale reprezintă un mix simbiotic dintre artă și știință, implicând tehnici de programare și teorii din matematică, materializate în piese sculpturale sau sisteme de asamblare modulare și prototipuri aplicabile în diverse domenii precum arhitectură, design de produs, vestimentar sau de bijuterii.

MINIPLEX, 2017
MINIPLEX este un sistem modular conceput de Vlad Țenu, constând într-un singur tip de componentă, o piesă plată care poate fi conectată cu nituri sau agrafe pentru a crea structuri 3D foarte complexe. Poate fi combinat într-o infinitate de forme posibile, la fel ca un element Lego sau o piesă de puzzle 3D. Bazate pe simetrie, structurile rezultate au o gamă largă de aplicații în iluminat, produse și interioare, obiecte decorative sau instalații de artă.
Miniplex a fost asamblat în diferite configurații pentru Festivalul de Arhitectură din Londra 2017, Expoziția plug-in-to-future la ARUP Phase2 Gallery în 2018, Shenzhen Design Week 2019 și London ULTRA Exhibition la Oxo Bargehouse London 2019.

www.vladtenu.com

Curator

Marlene Herberth/KraftMade

Marlene Herberth/KraftMade

KraftMade Research&Lab este un studio centrat pe meșteșug și design bazat în Transilvania rurală, compus din Marlene și Alex Herberth, care lucrează cu tehnici provenite din patrimoniu și oferă soluții pentru strategii regenerabile. Ei creează expoziții site-specific, cercetări de unelte, tehnici și materiale, obiecte performative și capsule/ediții unice. Practica lor curentă se concentrează pe educație și restaurare în lemn, fier și piatră, dar și cercetare despre textile, plante, oase și fibre. Abordarea lor curatorială este invazivă, viscerală și maximalistă, adresând toate simțurile, iar scopul mereu manifest. Metoda lor este interdisciplinară pentru un viitor regenerativ inspirat din patrimoniu.

www.instagram.com/kraft_made