23

RCW Hub | Arhitectura de noapte

21.5
.2024
RCW Hub | Arhitectura de noapte RCW Hub | Arhitectura de noapte

Descoperă misterele arhitecturii sub lumina înserării la cea de-a treia ediție a „arhitecTURA DE NOAPTE 2024”! În inima creativității urbane, pe data de 21 mai, începând cu ora 18:00, Ordinul Arhitecților din România – filiala Iași, în colaborare cu Romanian Creative Week, deschid un portal către lumea fascinantă a designului și arhitecturii. Birourile de arhitectură din Iași își vor deschide larg ușile, invitând publicul larg în spațiile unde ideile se transformă în realități palpabile. 

Această călătorie este deschisă tuturor: entuziaști ai designului, tineri arhitecți, studenți și oricine este curios să afle mai multe despre arta și știința care dă formă lumii noastre. Traseul prin birourile de arhitectură iesene este o ocazie pentru publicul larg, tineri arhitecți, studenți și toți cei interesați să descopere cu ce se ocupă un arhitect mai exact, care sunt pașii pe care arhitecții ii fac pentru a transforma ideile în realitate de la schița inițială până la construcția finală.

OAR Iași este organizația profesională a arhitecților ce reunește toți arhitecții ieșeni organizând constant o serie de evenimente având ca scop coagularea breslei arhitecților ieșeni, punerea în valoare a elitelor, dar și reconectarea cu societatea civilă, autoritățile și ceilalți parteneri sociali care contribuie la dezvoltarea calității vieții urbane.