26.5.2024
Invitați de marcă și personalități din industriile creative au participat sâmbătă la RFW Forum, conferința care a adus în centrul discuțiilor subiecte relevante legate de moda contemporană, sub umbrela Romanian Creative Week (RWC), cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din UE. Organizat în cea de-a doua zi dedicată prezentărilor de modă, la intersecția show-urilor RFW Platform, pentru tinerele talente, și Romanian Designers, dedicat designerilor consacrați, forumul a problematizat, prin abordări interdisciplinare, aspecte care au făcut trimitere spre perspective istorice și proiecții ale viitorului.
Găzduit de Palatul Culturii, un complex muzeal emblematic pentru Iași, RFW Forum s-a axat pe proprietatea intelectuală și multiplele sale fațete în ceea ce privește industria modei, de la drepturile de autor pentru muzică în conținutul online de modă, pașii legali necesari, în România, pentru protejarea unei mărci comerciale, la exemple din praxisul artistic.
Proprietatea intelectuală în modă și educație reprezintă un pilon pe care echipa Romanian Creative Week își propune să îl dezvolte în mai multe proiecte. Experți care activează în modă și în industriile creative au susținut prezentări cu referințe culturale și exemple din propria experiență profesională, iar la sfârșitul forumului a fost realizată o sesiune de Q&A și discuții.
Forumul a debutat cu Cătălin Alionte, directorul RCW, cu o experiență extinsă în domeniul muzical, care a susținut o prezentare privind proprietate intelectuală în muzică și modă: „Am prezentat tinerilor designeri experiența mea și a colegilor, pentru a găsi soluții privind utilizarea resurselor în mod corect și conform drepturilor de autor în creațiile și show-urile lor. Suntem într-o zonă de educație, în care le-am prezentat așteptările și modul în care putem proteja drepturile celorlalți participanți din zona de fashion, unde există și industrii conexe, unde regăsim o intersecție a industriilor creative. Este nevoie să fim protejați privind proprietatea intelectuală și, bineînțeles, să lucrăm conform legii„.
Discursul lui Cătălin Alionte a fost urmat de intervenția Mihaelei Glăvan, fondatoarea brandului cu același nume, care și-a prezentat experiența privind proprietatea intelectuală, respectiv un caz de încălcare a drepturilor de autor în cazul colecțiilor sale, având ulterior câștig de cauză. “Am vorbit despre efortul creativ al designerilor și despre cum putem să îl protejăm. Am discutat despre drepturile de autor, am prezentat un caz din experiența mea în care un produs mi-a fost copiat, și consider că este foarte important să conștientizăm care este impactul emoțional pe care îl are furtul intelectual. Însă ne putem proteja, putem câștiga și este o luptă pe care trebuie să o continuăm.”
Delia Ciurea, fondatoarea Agenției de Proprietate Intelectuală – ACTA MARQUE, și Andreea Livadariu, cadru didactic și avocat, au abordat protecția proprietății intelectuale în România. Discuțiile au fost moderate de Lucian Broscățean, Conferențiar universitar doctor și designer vestimentar, care a transmis publicului RCW: „Am organizat acest forum în zilele dedicate Romanian Fashion Week, întrucât abordăm o temă relevantă și necesară, într-un sistem extrem de volatil. De aceea m-a bucurat prezența și interesul mediului academic, întrucât educația în proprietate intelectuală și drepturi de autor stă la baza unei industrii sănătoase. Educația reprezintă un pilon pe care vrem să ne axăm și în edițiile viitoare ale Romanian Creative Week pentru a crea, în timp, o metodologie de lucru alături de universitățile implicate și tinerii artiști„.
Pilonul Design al Romanian Creative Week a găzduit și cel mai important festival de modă din țară, Romanian Fashion Week, susținut de UniCredit Bank, glo, Pepsi, Lenor, la care au luat parte peste 100 de designeri și 300 de modele. Pentru toate show-urile de modă, machiajul este asigurat de echipa Lancôme, în coordonarea NMA Alexandru Abagiu, iar hair styling-ul poartă semnătura echipei Philips, coordonată de Ambasador Philips Sorin Stratulat.
DESPRE ROMANIAN CREATIVE WEEK
Romanian Creative Week este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. În 2023, RCW a fost desemnat evenimentul care adună la un loc cel mai mare număr de industrii creative, la nivelul Europei, conform EUIPO.
Parteneri: Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași, Ministerul Culturii, UniCredit Bank, Iulius, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Pepsi, glo, Lenor, Vodafone, Banca Transilvania, Mobexpert, Lancôme, Philips, Raiffeisen Bank, Centric, Stella Artois, Huawei, McDonald’s, Purcari, Moxy Hotels, BMW Apan Motors Iași, Epson, Quartz Matrix, Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Freudenberg, ordinul Arhitecților din România Iași, Printco, Wink, Greentek, Noir, Zano, Iași Airport, FILIT, Godmother, Omnimind, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”, Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Iași, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași.
Parteneri Design: FEPIC, Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași, Ministerul Culturii, Iulius, UniCredit Bank, Pepsi, Glo, Lenor, Lancome, Philips, Centric, Stella Artois, Freudenberg, Prcari, Moxy Hotels, Huawei, BMW Apan Motors Iași, Noir, Printco.Partenerii media: ProTv.ro, PRO TV, Digi 24, HotNews, Libertatea, Newsweek România, Agerpres, Unica, Viva!, Avantaje, Elle, Ringier, TVR Iași, Alist Magazine, Ziarul de Iași, PressHub, Investigatoria, Media Quality, ArtHood, The Woman.
RCW Friends: Acaju, Beer Zone, Cafeneaua Piața Unirii, Madison, Skin, Nish feat. Nuba, Foom, Nuba Palace.