17:00


Încă de la finalul anilor ‘90 echipa ROMANIAN FASHION WEEK și-a propus să construiască o puternică platformă de promovare pentru designerii consacrați, dar și pentru cei emergenți, generând un context creativ menit a oferi mentorat, sprijin și promovare pentru demersurile unor designeri care, în timp, au scris importante capitole din istoria recentă a modei românești, cu reverberații în medii profesioniste ale modei internaționale.
RFW, unul dintre pilonii festivalului ROMANIAN CREATIVE WEEK și-a propus pentru ediția aniversară 2025, să dezvolte ceea ce s-a construit în peste 25 de ani, anume – platforma de lansare și susținere a noilor generații. Pentru tinerii designeri noua secțiune dedicată se numește RFW New Wave, iar RFW Academia este denumirea secțiunii care se axează pe proiecte ale unor studenți, masteranzi și doctoranzi de la cele șase instituții invitate: Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău.
Juriul RFW ACADEMIA este format din 6 cadre didactice care reprezintă instituțiile de artă invitate: Lect.univ.dr. Smaranda Bercea, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca; Lect.univ.dr. Venera Arapu, Universitatea Națională de Arte din București; Prof.univ.dr. Cornelia Brustureanu, Universitatea Națională „George Enescu” din Iași; Prof.univ.dr.ing. Antonela Curteza, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași; Lect.univ.dr. Alina Tocarciuc, Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău; Lect.univ.dr. Cristina Lazăr, Universitatea de Vest din Timișoara, precum și din membrii Juriului RFW: Alexandru Abagiu, Lucian Broscățean, Ovidiu Buta, Ioana Ciolacu, Sorin Stratulat.
Vineri, 23.05.2025, vor fi prezentate atât colecțiile finaliștilor Call-for-Projects-ului RFW Academia, colecția câștigătorului concursului desfășurat în 2024 – FREUDENBERG Innovation, precum și șase colecții de grup, câte una de la fiecare din Departamentele de Modă ale universităților invitate.
Curatorii și coordonatorii secțiunii RFW Academia sunt: Lucian Broscățean și Ioana Ciolacu.
Finalists

ALEXA CRÎȘMĂREANU
Alexa Crîșmăreanu, absolventă și masterandă la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, își găsește inspirația în melancolia vieții de zi cu zi și în nesiguranța drumului personal. Prin designul său, explorează modul în care stările emoționale pot fi transpuse în creații.
Procesul său creativ începe adesea cu schițe, mâzgăleli intuitive ce surprind prima idee. Acestea, trecând printr-un proces migălos și haotic, ajung apoi la un produs finit. Astfel, își dorește să obțină un produs ce reflectă cât mai mult sinceritatea schiței inițiale, a primei idei.
Instagram: @alexacrismareanu

ANDRADA NEGRU
Andrada Negru este masterandă în anul II la Facultatea de Arte și Design, Departamentul de Design Vestimentar – Design Textil, din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Absolventă a programului de licență al aceleiași facultăți, în cadrul departamentului de Modă și Design Vestimentar, Andrada și-a dezvoltat o viziune artistică concentrată pe interesul pentru moda responsabilă și unicitate. Prin explorarea materialelor și tehnicilor textile, creațiile sale reflectă o abordare conceptuală, unde estetica și responsabilitatea față de mediu se întâlnesc.
Brandul NOIR, creat de Andrada, este expresia valorilor sale fundamentale în designul vestimentar. Inspirat din propriul său nume, NOIR respectă conceptul de modă responsabilă, eliminând nevoia de a consuma resurse noi prin utilizarea exclusivă a materialelor refolosite. Fiecare piesă este realizată individual, transformându-se într-o reprezentare de stil unică, menită să celebreze autenticitatea celor care o poartă.
Instagram: @andrabia12

BEGHIM GENGHIZ
Beghim Genghiz este un tânăr designer, absolvent al programului de Licență și actual masterand al Departamentului Modă – Design Vestimentar din cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.
Activitatea sa capătă formă prin dorința de a construi și a expune un univers creativ profund și inovator. Relația dintre identitatea sa culturală și creativă determină o cercetare constantă a ce poate deveni un reper estetic caracteristic pentru lumea interioară a creației. Această dualitate reflectă o luptă între conformism și autenticitate, între dorința de a aparține și nevoia de a te afirma ca individ distinct. Cu un background cultural oriental, identitatea personală, în raport cu contextul social contemporan, devine un element definitoriu în procesul de creație.
Unul dintre pilonii centrali ai activității sale este versatilitatea garderobei. Moda este interpretată drept un instrument care permite aceluiași obiect vestimentar să fie esențial în multiple contexte sociale. Preocuparea personală pentru geometrizarea tiparului, printr-un croi inteligent și design atemporal, conduce la adaptabilitatea pieselor pentru nevoile și stilului personal al purtătorului. Această abordare sporește durabilitatea și utilitatea hainelor și reduce necesitatea consumului excesiv, promovând un stil de viață conștient.
Piesele reflectă o dorință interioară de a se distinge printr-un rafinament discret, care își face simțită prezența fără ostentație. Reinterpretarea continuă a conceptului de rafinament și demontarea preconcepțiilor, devine una dintre preocupările sale constante.
Instagram:
@genghizbeghim

IOANA DODOLOI
Brandul Ioana Dodoloi, fondat de designerul cu același nume, este o inițiativă nouă în domeniul modei, care își propune să exploreze și să reprezinte teme relevante pentru societatea contemporană prin creații vestimentare autentice și expresive. Fiecare piesă vestimentară creată sub această etichetă este gândită ca un statement artistic, îmbinând concepte din istorie, cultură și actualitate într-un design inovator și personalizat.
La brandul Ioana Dodoloi ne propunem să abordăm teme și problematici pertinente ale lumii moderne, filtrate printr-o lentilă artistică ce integrează referințe istorice și elemente conceptuale. Fiecare creație vestimentară este unică, reflectând un proces de lucru minuțios și o viziune clară, motiv pentru care fiecare piesă are un cod distinct, accentuând astfel caracterul unic al fiecărui articol.
Sustenabilitatea este valoarea centrală a brandului, un principiu esențial care ghidează toate etapele procesului creativ. Ne străduim să utilizăm materiale sustenabile, obținute etic și cu un impact minim asupra mediului, acordând o atenție deosebită resurselor deja existente. Încorporăm în colecțiile noastre materiale reciclate, piese vestimentare vechi, neutilizate sau chiar deteriorate, pe care le reinterpretăm și le transformăm în noi creații. Promovăm ideea de slow fashion, încurajând o relație mai conștientă și mai responsabilă cu moda, axată pe purtarea hainelor pe termen lung, recondiționarea acestora și procesul de upcycling. Astfel, îmbinăm estetica cu responsabilitatea, demonstrând că moda și sustenabilitatea pot coexista.
Ioana Dodoloi este o studentă masterandă la Facultatea de Arte Decorative și Design din cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Încă din perioada studiilor, aceasta a fost profund interesată de procesul de deconstrucție și reconstrucție a obiectelor, explorând modul în care diverse tehnici artizanale și tradiționale pot fi reinterpretate într-o estetică contemporană. Pasiunea sa pentru tricotaj, croșetat, destrămare și alte tehnici manuale este reflectată în piesele pe care le creează, fiecare dintre acestea având un caracter experimental și inovator.
Inspirată de conceptele de estetică a urâtului, activism social și istoria modei, Ioana explorează idei care depășesc simpla funcționalitate a hainelor, transformându-le în mijloace de expresie personală și de comentariu asupra lumii în care trăim. Participarea la diverse internshipuri și proiecte artistice i-a oferit oportunitatea de a lucra în medii variate, dezvoltându-și abilități practice și aprofundându-și interesul pentru procesul de creare a hainelor de la zero.
Pentru Ioana, moda nu este doar despre estetică, ci și despre identitate și impact social. Prin colecțiile sale, îmbină experiențe personale, influențe culturale și istorice, creând piese care au, nu doar o valoare artistică, ci și un mesaj profund. În viziunea sa, moda trebuie să fie autentică, sustenabilă și conștientă, oferind nu doar un produs, ci o întreagă experiență.
Instagram: @ioanadodoloi

M STUDIO
Brandul M STUDIO este fondat de Mădălina Țăran din dorința de a-și împărtăși viziunea artistică cu publicul larg și reprezintă o extensie a identității sale creative, îmbinând interesele personale, pasiunea și aspirațiile sale, cu o abordare estetică sofisticată. Mădălina este absolventă a programului de licență din cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, specializarea Design Vestimentar, iar în prezent își continuă parcursul academic ca masterandă în cadrul aceleiași instituții.
Dedicat femeii contemporane, M STUDIO are la bază relația profundă dintre costum – ca expresie identitară, designul vestimentar și istoria drepturilor femeilor. Brandul își propune să valorifice moștenirea acelor femei care, de-a lungul istoriei, au contribuit la redefinirea normelor sociale și estetice, oferind femeii moderne libertatea de a se exprima autentic. Fiecare piesă vestimentară semnată M STUDIO este o declarație menită să inspire încredere și rafinament. Acesta își dorește să celebreze libertatea de care se bucură femeia în contextul contemporan, de a fi autentică și de a purta ceea ce o reprezintă. Interesele și cercetările personale ale Mădălinei asupra acestui subiect au constituit fundamentul solid al brandului pe care își dorește să îl dezvolte.
Brandul se angajează să livreze produse vestimentare de cea mai înaltă calitate, care au menirea de a conferi încredere și confort femeii care îl alege. M STUDIO se concentrează atât pe croiuri și tipare complexe, materiale premium, dar și practici de producție responsabile, care facilitează dedicarea și atenția asupra celor mai mici detalii.
M STUDIO celebrează feminitatea contemporană și este dedicat femeilor puternice, care înțeleg importanța autenticității, valorificând fiecare piesă ca un simbol al libertății și al propriilor alegeri.
Instagram: @mstudio.clothing

SEBASTIAN CRUCIANU
Sebastian Crucianu este student în anul III la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Departamentul Modă-Design Vestimentar, programul de studii Licență. Printre punctele centrale ale creației tânărului designer se află manipularea suprafețelor textile prin tehnici inovatoare de broderie manuală și dezvoltarea de imprimeuri digitale inspirate din structuri fitomorfe și zoomorfe.
Un alt instrument folosit de Sebastian este hibridizarea de elemente vestimentare clasice, cum ar fi cămășile, trenciurile sau sacourile, lucru ce contribuie la conturarea unor siluete contemporane.
Instagram: @sebastiancrucianu

STELIANA MACSIMOV-FARCAȘ
Steliana Macsimov-Farcaș este o creatoare de modă, masterandă în cadrul Universității Naționale de Artă din București, ale cărei creații reflectă o viziune artistică îndrăzneață și rafinată. Pasionată de istoria costumului și de estetica glam, Steliana reinterpretează elemente clasice printr-o abordare modernă, adăugând accente joviale și excentrice, menite să transforme fiecare piesă într-o declarație de stil.
Semnătura sa creativă se remarcă printr-un joc vizual inovator asupra siluetei feminine, în care efectele optice și detaliile elaborate creează un echilibru între eleganță și îndrăzneală. Culoarea sa emblematică, fucsia, este un simbol al personalității sale artistice puternice, aducând energie și vitalitate fiecărei creații. Fie că este vorba despre forme arhitecturale, volume dramatice sau contraste surprinzătoare, fiecare piesă semnată de Steliana emană o expresie unică a feminității contemporane.
Un alt element definitoriu al stilului său este perfecțiunea creativă, reflectată în atenția meticuloasă la detalii și în execuția impecabilă a fiecărui produs. Fiecare creație este rezultatul unei cercetări aprofundate și al unei măiestrii tehnice care subliniază exigența și pasiunea pentru design vestimentar.
Prin viziunea sa, Steliana își propune să redefinească granițele modei, îmbinând luxul cu spiritul ludic și creând piese care nu doar îmbracă, ci și povestesc, inspiră și impresionează.
Instagram: @stelianaf
Coordonatori Makeup & Hairstyle

Alexandru Abagiu
Un Vizionar în Arta Machiajului
Cu o carieră de invidiat ce se întinde pe parcursul a peste 27 de ani, Alexandru Abagiu s-a afirmat ca o figură de referinta în lumea artei machiajului. Ca machior de renume internațional, munca sa transcende frontierele, captivând publicuri la nivel global.
Pornindu-și călătoria acum aproape 3 decenii, pasiunea lui Alexandru pentru frumusețe și creativitate l-a condus pe locurile de top ale industriei. Pozitia sa ca machior național Lancôme i-a consolidat reputația ca o figură de vârf, oferindu-i platforma in care si-a perfecționat meșteșugul și a dezvoltat o expertiză de neegalat în aplicarea si recomandarea texturilor.
Recunoscut pentru privirea sa atentă la detalii și obsesia sa pentru perfecțiune, Alexandru este un maestru al culorilor, amestecând nuanțele pentru a crea look-uri uimitoare și armonioase. Inspirându-se din backgroundul său în pictură, abordează machiajul ca pe o formă de artă, transformând fețele în pânze vii cu fiecare mișcare a pensulei.
Ca un vizionar al tendințelor, Alexandru rămâne înaintea curbei, inovând și impunând noi limite în lumea în continuă schimbare a frumuseții. Munca sa editorială este o constanta in paginile revistelor de moda si beauty, aducându-i laude pentru abilitatea de a captura esența unui look și de a spune o poveste captivantă prin machiaj.
Un veritabil lider de echipă, Alexandru îi inspiră pe cei din jur să aspire către excelență, cultivând un mediu colaborativ în care creativitatea înflorește. Dedicarea sa față de pasiunea sa și angajamentul neclintit față de inovație ne asigură că Alexandru Abagiu va continua să lase o amprentă marcanta în industria frumuseții pentru mulți ani de acum încolo.

Sorin Stratulat
Moștenire și Inovație
Cu o carieră ilustră ce se întinde pe parcursul a două decenii, Sorin Stratulat a redefinit arta coafurii. Recunoscut ca o figură de frunte în industria modei și a frumuseții, maestria sa se extinde dincolo de scaunul de salon.
Călătoria lui Sorin a început cu o pasiune pentru creativitate și un angajament neclintit față de excelență. De-a lungul anilor, el a devenit un colaborator de încredere printre cei mai buni designeri și fotografi, împodobind podiumuri prestigioase și pagini editoriale cu atingerea sa transformatoare.
Ca lider de echipă, Sorin îi inspiră pe cei din jur să își depășească limitele și să îmbrățișeze inovația. Angajamentul său față de mentorat a modelat următoarea generație de hairstyliști, asigurându-se că moștenirea sa va dăinui pentru mulți ani de acum încolo.
Un maestru al imaginii, Sorin înțelege puterea părului de a transmite emoție și poveste. Fie că creează coafuri elegante și sofisticate sau împinge limitele stilului avant-gardist, munca sa continuă să captiveze publicul din întreaga lume.
Sorin Stratulat: un artist vizionar, un maestru al stilului și un adevărat icon în lumea coafurii.
Curator

Lucian Broscățean
Design vestimentar, carieră universitară, proiecte curatoriale, direcție artistică sunt extensii creative ale brandingului personal construit de Lucian Broscățean.
În octombrie 2001 a fost premiat de către Doina Levintza în cadrul concursului emisiunii „Levintza Prezintă”, moment care a marcat descoperirea și lansarea lui. E implicat activ în lumea modei, de peste douăzeci de ani.
Predă din 2008 la Departamentul Modă-design vestimentar al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca. Este directorul departamentului (din octombrie 2022), având ca principale misiuni: „transformarea pasiunii pentru modă în joburi profesioniste” și internaționalizarea UAD•FASHION.
Colecții proprii (realizate între 2008-2023) și linii create pentru brandul irina schrotter (unde a semnat direcția artistică între 2011-2017) au fost prezentate în prestigioase contexte, printre care: Romanian Fashion Week — Romanian Creative Week, Romanian Design Week, Transilvania International Film Festival — TIFF, Mercedes-Benz Berlin Fashion Week, International Fashion Showcase — London Fashion Week, MQ Vienna Fashion Week etc. Lucian a obținut mai multe premii importante, printre care: „Globurile de Cristal” Beau Monde pentru „Debut” și „Cel mai bun Designer”, premiile YKK și Wendy & Jim la Arts of Fashion, MOMA San Francisco, a fost de cinci ori nominalizat la ELLE Style Awards România, categoria „Best Designer” și a câștigat trofeul în 2023 etc.
În 2019 a făcut parte din juriul concursului Arts of Fashion, la Muzeul Yves Saint Laurent din Marrakesh, Maroc, iar în 2023 a curatoriat secțiunea „Fashion”, împreună cu Julian Roberts & Mari Bendeliani, la Romanian Design Week.
Din 2021, de la prima ediție a festivalului Romanian Creative Week Iași, este implicat în pilonul Romanian Fashion Week. Alături de Irina Schrotter, Ovidiu Buta, Ioana Ciolacu, Alexandru Abagiu, Sorin Stratulat și având sprijinul echipelor festivalului, dezvoltă platforme de promovare pentru designeri emergenți. Coordonează și curatoriază, împreună cu Ioana Ciolacu, două secțiuni: RFW Academia și RFW New Wave.
La începutul anului 2024 a luat decizia de a nu mai face modă comercială și de a nu mai prezenta colecții pe podium, pentru a se axa doar pe cercetare vizuală, istorie a costumului, teorie a modei, activitate didactică, proiecte de Fashion-Art și curatorie.
Consistența perspectivelor istorice, explorarea relației dintre tradiție și inovație, „Thinking Process-uri” ca metode de investigare a hainei, de(re)construcția formelor și volumelor, mentoratul ca semn al empatiei — sunt aspecte ce conturează traseul profesional al lui Lucian Broscățean.
Instagram: @lucianbroscatean

Ioana Ciolacu
Ioana Ciolacu este un designer de modă vizionar, cunoscut pentru abordarea sa arhitecturală a siluetelor, utilizarea îndrăzneață a culorilor și pattern-urilor, precum și pentru angajamentul său față de sustenabilitate. Fondatoarea brandului omonim, Ioana reușește să îmbine designul inovator cu măiestria, creând colecții care redefinesc feminitatea modernă.
Munca sa a fost recunoscută la nivel internațional, fiind prezentă pe podiumuri si expoziții din Londra, Berlin, Tokyo si în publicații de prestigiu precum Vogue, Vogue Brazil, Vogue Russia, Vogue Ukraine, Elle Germania, Harper’s Bazaar, Marie Claire Germania, Glamour Germania, WWD, Dazed & Confused, Vogue Runway, și multe altele.
A fost asociată și premiata de Stella McCartney, o dovadă a angajamentului său față de moda etică. Cu o prezență comercială puternică, brandul Ioana Ciolacu este vândut la nivel global, ajungând la un public divers și avizat, care prețuiește creativitatea, individualitatea și sustenabilitatea.
Dincolo de propriul brand, Ioana joacă un rol esențial în Romanian Creative Week (RCW) / Romanian Fashion Week (RFW), lucrând alături de Lucian Broscățean pentru a sprijini și forma noile generații de designeri prin Academia și New Wave. Împreună, aceștia creează un mediu propice dezvoltării tinerelor talente, conectând educația cu industria modei și contribuind la conturarea viitorului designului românesc.
Instagram: @ioanaciolacu