Despre putere și mit
expoziție
2026
Puterea nu s-a putut niciodată impune doar prin forță. Ea se compune dintr-o arhitectură fragilă alcătuită din subiecți, resurse, reguli, instituții și—mai ales—legitimitate. Așa cum formula Max Weber în Economie și societate (1922), dominația durează doar atât timp cât este acceptată ca atare. În acest cadru, frica este o tehnologie esențială a guvernării: un mecanism prin care se produce obediența, se interiorizează normele și se stabilizează credința.
Publicată pentru prima dată în 1487, cartea Malleus Maleficarum— tradus Ciocanul Vrăjitoarelor— reprezintă un exemplu istoric elocvent al modului în care frica este transformată în doctrină și lege. Scrisă de Heinrich Kramer (cu o atribuire controversată lui Jacob Sprenger), tratatul a sistematizat suspiciunea, a legitimat violența și a oferit justificări juridice și teologice pentru persecutarea celor acuzați de vrăjitorie. Deși nu a fost singura cauză a vânătorilor de vrăjitoare din Europa, influența sa în secolele al XVI-lea și al XVII-lea a fost majoră, modelând atât procesele ecleziastice, cât și pe cele seculare într-o mare parte a continentului.
Prin retorica sa, Malleus a transformat paranoia în ordine morală. Frica a fost redefinită ca vigilență, suspiciunea ca virtute. Textul insistă asupra ideii că ceea ce este ascuns, nocturn sau opac poate tăinui un dușman al omenirii—și că, prin urmare, supravegherea constantă reprezintă o formă de mântuire. În această logică, frica se confundă cu dreptatea, legitimând tortura, supravegherea și confesiunea forțată. Cu mult înainte de apariția închisorilor moderne, sistemele inchizitoriale au perfecționat tehnicile disciplinei interioare. Frica s-a mutat înăuntru, locuind conștiința. Delirul asumat, suspiciunea și autocontrolul au devenit instrumente ale puterii.
Una din moștenirile cele mai toxice ale Malleus Maleficarum se află însă în logica sa de gen. Textul construiește femeia ca ființă instabilă moral și intelectual, mai vulnerabilă la dorință, tentație și minciună și, prin urmare, mai predispusă la vrăjitorie. Această gândire nu a dispărut odată cu sfârșitul proceselor vrăjitoarelor. Ea s-a reconfigurat de-a lungul secolelor, reapărând în structuri patriarhale, religioase, medicale și economice care continuă să reglementeze corpuri, muncă, reproducere și dorință. Vrăjitoarea a devenit astfel o figură recurentă— o tehnologie sofisticată și performantă a excluderii.
Dacă pentru Weber actorii sociali erau indivizi autonomi, înzestrați cu voință și resurse, teoriile feministe ulterioare au arătat limitele acestui model. Subiecții nu sunt abstracți, ci încorporați, relaționali, situați la intersecția dintre gen, clasă, apartenență și sexualitate. Feminismul a negociat în interiorul acestor structuri pentru a-și recupera vocea și autonomia. Teoriile Queer sparg aceste structuri, destabilizând însăși gramatica puterii prin parodie, performativitate și identitate fluidă. Ambele teorii au funcționat ca forme de rezistență, recuperând imaginația din mecanismele controlului.
Această expoziție privește Malleus Maleficarum ca pe o radiografie a opresiunii, dar și ca pe un spațiu al posibilei transformări. Frica nu este niciodată inertă. Ea se cristalizează în lege, se sedimentează în arhitectură și pătrunde în ritmurile vieții cotidiene. Dar frica poate fi și metabolizată. Se poate dizolva în mit, ritual, povestire și exces estetic. Așa cum groaza istorică a alimentat imaginarul gotic—monștri, vampiri, Frankenstein—tot astfel anxietatea poate deveni o forță generativă. Narațiunile culturale oferă epistemologii alternative: modalități de a supraviețui puterii și de a o reimagina.
Malleus Maleficarum examinează anatomia dominației și punctele ei vulnerabile. Expoziția urmărește modul în care frica este codificată, cum disciplina este interiorizată și cum mitul poate inversa vectorul controlului—transformând obediența în critică. Ea propune delirul asumat//#delulu ca strategie creativă: un refuz de a adera pe deplin la realitățile impuse. Publicul este invitat într-un spațiu în care frica, autoritatea și imaginația se întâlnesc—un cadru de reflecție asupra modului în care orice sistem de putere, oricât de rigid, conține în sine posibilitatea subversiunii, a mutației și transformării.
Artist
Lea Rasovszky (RO)
Lea Rasovszky (n. 1986) trăiește și lucrează la București. În 2008 a absolvit Universitatea de Arte București, secția Foto-Video și în 2010 masteratul acestui deprtament. În 2024 a terminat studiile doctorale ale departamentului de Istoria și Teoria Artei, Universitatea de Arte București, cu o teză despre desen și intesecția sa cu obiectul și instalația.
Proiectele sale problematizează clișeele de gândire și valorile societății actuale, față de care se plasează permanent critic. Totul este filtrat printr-un stil de desen ironic si direct, deseori combinat cu instalatii imersive care implica privitorul pentru completarea contextului.
Din anul 2016 este co-fondator al Asociatiei Maatka Phi, asociatie ce urmărește implicarea în acțiuni sociale, educaționale și culturale, precum și promovarea culturii și a artelor în general, cu un accent special pe arta contemporană. Matka își propune să îmbine empatia pentru situația în care se află nemumărate comunități defavorizate cu energia segmentului cultural – creativ, aflat în continuă expansiune, concretizare și afirmare.
În primavara anului 2020, a co-fondat Atelierele Malmaison, o inițiativă centrată pe susținerea comunității artistice prin accesibilizarea spațiilor de producție și expunere pentru comunitatea artistică locală, precum și crearea unui spațiu de întalnire și intersecție pentru diverse entități creative. În acest moment, prin intermediul Matka, lucrează la dezvoltarea unei propuneri de sustenabilitate și conectare a spațiilor deținute de stat și diversele comunități artistice locale.
Tudor Ciurescu (RO, CH)
Tudor Ciurescu (n. 1996, România) este artist vizual care trăiește în prezent între Lausanne, Elveția, și Milano, Italia, după absolvirea École Cantonale d’Art Lausanne.
Practica sa artistică se concentrează pe realizarea de imagini și obiecte, interesat fiind de narative diverse precum istoria artei, paradigmele viitorului și subconștientul colectiv. De la complexitățile inteligenței artificiale până la meșteșugul atemporal al gravurii, opera lui Ciurescu depășește granițele tradiționale, oferind o incursiune captivantă în limbajul în continuă evoluție al noii generații. Formarea sa academică în grafică, fotografie și sculptură se reflectă în diversitatea lucrărilor și a mediilor utilizate.
Arta sa devine o tapiserie vibrantă care împletește fire ale tradiției și modernității, construind o narațiune marcantă ce rezonează cu interacțiunea dinamică dintre analog și digital.
A participat la expoziții de grup la Muzeul de Artă Recentă din București, Muzeul Național de Artă Contemporană din București, Musée d’Art Romain Lausanne, precum și în diverse galerii din Lausanne, București, Amsterdam, Paris, Bratislava și Basel.
Radu Belcin (RO)
Radu Belcin este un artist vizual cu lucrari prezentate mai ales pe plan international, cunoscut pentru practica sa centrată pe figurativ, explorând fragilitatea identității și tensiunea dintre interior și aparență. Prin compoziții atent construite și intervenții subtile asupra chipului, artistul creează imagini cu o atmosferă introspectivă, în care figura umană devine spațiul unei metamorfoze psihologice. Pictura sa abordeaza teme despre alienarea, memoria și consecințele unei conștiințe hiper-lucide, într-un registru vizual marcat de intensitate și ambiguitate. A expus in muzee si galerii din Bucuresti, Singapore, Berlin, Praga, Paris.
Bianca Mann (RO)
Bianca Mann este sculptoriță, absolventă a Universității Naționale de Arte din București, cu un Master în Sculptură sub îndrumarea profesorului și sculptorului Aurel Vlad. Obține doctoratul în Arte plastice și Decorative cu teza ,,Masca în Sculptură” având ca profesor coordonator pe artista vizuală Marilena Preda Sânc.
Activă în lumea artei prin colaborări cu Galeria Mobius (RO), Galeria H art (RO), Go Contemporary (RO), Galerie#23 (DE) participă în numeroase expoziții personale sau de grup, naționale și internaționale.
,,Bianca Mann are ca specific plastic un element de tip modul. E chiar chipul ei. Și-a luat inițial amprenta feței după care în știclul respectiv a fost presat lut. După uscare, lutul care se usucă se contractă cu aproximativ 5%. Bianca ia din nou mulaj din varianta a doua, care și ea se usucă și scade cu 5%. Și tot așa până la cea mai mică variantă care devine un fel de sinteză/ reducție a identității. Obiectul e construit din acest modul mai mare sau mai mic, care e figura ei râzând. Lucrarea este organizată în cercuri concentrice, ca o floare. Putem spune că nimic nu ar putea fi hidos. Ce poate fi rău în chipul unei femei tinere multiplicat și aranjat în chip de inflorescență? Și totuși repetiția măștii feței e neliniștitoare, se produce un efect de ,,prea dulce” și ajungem la o limită de început a teratologiei. Prea multe chipuri aranjate concentric dau o gorgonă.” Extras din textul curatorial semnat de Dan Popescu pentru catalogul ,,Monstrul, pătratul și hohotul” pentru lucrarea ,,Scut Dublu”, achiziționată de Muzeul de Artă Recentă. Dan Popescu este curator, critic de artă și galerist la HArt. Este parte din boardul de conducere al Muzeului de Artă Recentă din București.)
Mihai Negru (RO)
Mihai Negru (n. 1985) este absolvent al Universității Naționale de Arte din București, secția Grafică.
Practica sa se dezvoltă în afara cadrului normativ al artei contemporane, asumând încă de la început o poziție critică față de convențional și mecanismele sale de validare.
Redescoperă condiția de artist în contextul atelierelor de terapie prin artă susținute pentru persoane cu tulburări psihice, unde actul artistic devine simultan mediu de expresie, reflecție și proces de transformare personală.
Lucrează în compoziții grafice figurative, marcate de o atitudine punk și o estetică anti-convențională. Practica sa integrează o emoție vizuală viscerală, kitsch-ul și un storytelling direct, tensionat între fragilitate și exces. Lucrările sale combină misticismul cu idei anarhiste și filosofice, în special nietzscheene, explorând tensiunile dintre sexe și normele de gen în contextul postuman al epocii contemporane.
Elena Urucatu și Carlos Maté (RO, ES)
Elena Urucatu și Carlos Maté sunt un duo de artiști româno-spaniol care locuiesc și lucrează în Berlin. Explorează obiecte, sunet, video, biologie marină, parfumerie, mixologie și practici culinare în experimente performative și instalații cu caracter experiențial, realizate prin colaborări cu discipline care adesea depășesc sfera artei.
Prin aceste colaborări, ei propun construirea unei noi subiectivități: o perspectivă radicală, care transformă sinele nostru digital, temporar și lipsit de repere într-un refugiu vital. Lucrările lor generează spații intime, obscure și psihologice, aflate în tensiunea melancolică dintre universal și individual. În aceste contexte, arta devine singura strategie de supraviețuire în peisajul moral ruinant al capitalismului global târziu—firul fragil care ne ține conectați la o lume în colaps.
Lucrările lor au fost prezentate internațional în instituții precum Triennale Milano, Haus der Kulturen der Welt și Círculo de Bellas Artes, precum și în cadrul Bienalelor de la Ljubljana Biennale, Istanbul Biennial și Berlin Biennale. Printre premiile și rezidențele lor se numără Medialab-Prado și Irish Museum of Modern Art (IMMA).
Lynne Hocking (SCT)
Dr Lynne Hocking este artistă și om de știință care creează obiecte textile sculpturale care spun poveștile srămoașelor sale pe linie maternă – cel puțin șapte generații de femei cu îndeletniciri de țesătoare din nord-estul Scoției, Marea Britanie, precum și aproximativ 50.000 de ani de migrație pornind din regiunea Semilunii Fertile (orientul apropiat). Artista reimaginează povești de mult uitate despre comunitate, rudenie și memorie, inspirându-se din date genetice și genealogice. Acestea sunt exprimate prin cunoașterea moștenită și dobândită despre materiale, procese și locuri.
www.lynnesloom.co.uk
@LynnesLoom (IG)
Ghassan Naji (CAN)
Ghassan Naji, cunoscut ca g0naji, este artist vizual stabilit în Vancouver, Canada. Naji lucrează cu inteligența artificială ca nou limbaj vizual. Practica sa explorează tensiunea emoțională aflată la granița dintre real și imaginar, creând scene atmosferice ce par fragmente din lumi paralele. Prin imagini și video generate cu ajutorul AI, el construiește narațiuni suspendate, invitând privitorul în spații ale ambiguității, ale intensității tăcute și ale mirării.
https://g0naji.com/
IG: https://www.instagram.com/g0naji/
X: https://x.com/g0naji
Arhitectură expozițională
Atelier VRAC
Atelier VRAC este un grup de lucru format din Cristi Bădescu și Zenaida Florea. Interesele lor se așează la limita dintre inițiative civice, educație, cercetare și proiecte de arhitectură. Numele VRAC descrie o metodologie imaginată: stocarea și transportul ideilor brute sub formă de „granule” sau „fragmente”, așezate într-o grămadă nesortată.
Curator
Marlene Herberth
Marlene Herberth construiește în proiectele sale artistice și curatoriale ecosisteme vii, interconectate. Pornind de la antropologie și arhive vernaculare, împletește ritualul, ficțiunea și fractura politică în crearea unor medii imersive, unde memoria este sursă de inspirație pentru viitor. Lucrând cu fragmente — obiecte, simboluri, textile, arhive — construiește arhitecturi afective care conectează microistoriile cu imaginarul colectiv, activând patrimoniul ca infrastructură a transformării. Este co-fondatoare a KraftMade Research & Lab, alături de Alex Herberth, o platformă de programe centrate pe patrimoniu unde comunitatea, peisajul și istoria sunt colaboratori activi ai practicii lor.