Mâna mea este lingura ta. Te hrănește

Expoziție cu angrenaj vizual, emoțional, intelectual.

Curator: Mircea Cantor

Design Expozitie: Cumulus Architecture

Arh. Eliza Yokina

Asistenti arh. Razvan Stanciu, stud. Arh. Sergiu Turlui;

Grafica: Ruxandra Grigoras.

Expoziția de față cuprinde peste 200 de obiecte și opere de artă și pune în prim plan atât importanța mâinii artistului, cât și a artizanului, care, printr-un proces de cizelare și perfecționare de-a lungul veacurilor a făcut posibilă descărcarea și manifestarea unor opere artistice sau obiecte excepționale ce i-au modelat viața sub toate aspectele ei. Henri Focillon în faimosul său eseu “Elogiul Mâinii” publicat în 1939, descria etapele prin care artistul descoperă prin intermediul mâinilor sale lumea, pornind din acel timp mitic al umanității, ca la rândul său să o redea și  să o facă vizibilă prin operele sale. În acest sens Focillon  spune că “posesiunea lumii implică un fel de adulmecare tactilă”. Prin îndemânarea sa artistul, ființă superioară, era văzut ca cel care are puteri magice capabil să sustragă invizibilului, mesaje și imagini ce le materializa în lemn, în piatră, în lut sau pe hârtie. Tot Focillon continuă și spune: “Arta se face cu ajutorul mâinilor. Ele sunt instrumentul creației, dar în primul rând organul cunoașterii”. Mâna simbolizează forța conștiinței care creează lumea. Descoperirea focului, a securii, a roții olarului, a scrisului sunt suma și rezultatul miilor de încercări de a-și folosi aceste “arme fragile”. Mâinile încarnează eficacitatea, munca, adaptarea, inventivitatea, deținerea unei voințe în scop creativ dar și distructiv. Mâinile omului au făcut ca acum 30000 de ani să perfecționeze o unealtă mică – acul din os – pentru a asambla pieile animalelor din care și-a făcut îmbrăcămintea. Ideea de croitorie ne trimite simbolic la idea de corp ca haină a sufletului. Obiecte precum pensula, pana de scris, sabia, bastonul, lingura, mănușa, căușul vor jalona parcursul expoziției ca un fel de pauze temporare. Mâinile binecuvintează, venerează sau imploră (postura de orantă). Arheologia ne stă mărturie cu artefacte ce atestă aceste gesturi la început sumar schițate ale unor figurine din neolithic și care arhetipal se continuă până în arta bizantină și mai departe. Aceleași mâini care mângâie un copil, grijesc o rană sunt și cele cele ce țin arma, ascut cuțitul sau vor lua viața celuilalt. Aceeași mână ține și scutul și sabia, aceeași mână mângâie sau lovește, aceeași mână scrie poezia cât și sentința de condamnare. În spațiul domestic, când ne naștem suntem ținuți în brațele mamei, mâinile ei ne mângâie capul, corpul. Grija acesta, protecția care curge prin mâna mamei e arhetipul creației ce trebuie protejate. Limbajul popular (proverbe, zicători) și literatura abundă de exemple care închid în ele sensuri și atribute ale mâinii sau mâinilor, pe care am încercat să le restitui prin câteva exemple citate în desfăsurarea expoziției. 

Revenind la artist se poate spune că mâna artistului nu minte niciodată. De ce? pentru că artistul prin “tehnica și poetica mâinii” redă dimensiuni ce compun sau descompun “limbajul privirii” – limbaj ce îi este propriu necesității sale interioare. Astăzi, mai multe ca oricând, mai ales în  contextul amplorii dezvoltării tehnologice și al A.I.-ului, aplecarea asupra a ceea ce poate încă face mâna umană cu erorile și ezitările ei, din perspectiva istorică mai ales, poate fi o determinantă pozitivă, chiar constructivă, în special în contextul creației umane.  

Așadar pe parcursul nelinear al Băii Turcești, prin alăturarea pe care am făcut-o între artefacte împrumutate de la 12 muzee naționale cât și regionale, lucrări de artiști contemporani și moderni, cât și desfășurarea unor performance-uri (unele inedite pentru public) am urmărit o prelungire a curiozității dincolo de limitele unei lecturi asociative, într-o narațiune subiectivă ce are în centru măiestria mâinii umane ce se oferă privitorului.