9

Organic Fields

instalație

13–24.5
2026
Galeria Drossu
Organic Fields Organic Fields

Spațiul proxim conține multiple stări ale materiei, invizibile simțurilor umane. Organic Fields explorează aceste spații vibrante în care obiectele sau elementele organice își revelează câmpurile invizibile, capabile să comunice dincolo de limitele percepției umane. În anumite puncte, un spațiu al absurdului, instalația invită publicul la o relaționare directă cu aceste câmpuri, unde plantele sau mediul devin reactive la prezența ori la atingerea spectatorului.

Artistul Eduard Onofrei abordează, în segmentul „My Room Is in a Constant Flux”, tema spațiului intim, a cărui stare rămâne nedefinită și se află într-o formă de superpoziție cuantică, revelându-se prin actul observării. În această perspectivă, Eduard Onofrei chestionează intimitatea ca pe un câmp relativ, care există doar în raport cu cel care îl creează și se poziționează în interiorul său.

Artiștii Radu Martin, Cătălin Marinescu și Andrei Cozlac propun o abordare orientată spre materializarea unor forme organice reactive, în cadrul cărora plantele comunică și reacționează în timp real la prezența spectatorului prin intermediul unor semnale sonore. Acest construct artistic investighează relația, adesea involuntară, pe care o stabilim cu mediul înconjurător și urmărește transpunerea spectatorului într-un spațiu perceptiv diferit, în care fluxurile devin vizibile și libere în spațiu.

Artist

Radu Marțin

Cătălin Marinescu

Andrei Cozlac

Andrei Cozlac

Andrei Cozlac (n. 1986) este artist video și Lect. Univ. dr. la Universitatea Națională de Arte George Enescu, Iași, Facultatea de Arte Vizuale, Sectia Fotografie, Video și procesarea computerizată a imaginii și profesor colaborator la secția de media a Facultății de Arte în Limba Română din Târgu Mureș.
Experimentalist, interesat de ultimele tehnologii multimedia, a colaborat la numeroase proiecte independente de visuals, video-mapping, proiecții live.
Și-a început activitatea de VJ în anul 2005, activând în crew-ul Drums.ro și DGW, având totodată colaborări cu festivaluri mari de muzica din țară și din afară. Andrei a semnat video design-ul unor piese de teatru în regia unor regizori precum Silviu Purcărete, Radu Afrim, Alexandru Dabija, Charles Muller, Theodor Cristian Popescu, Eugen Jebeleanu, Ioana Paun, Octavian Jighirgiu, Florin Caracala, etc. A realizat numeroase instalații video interactive și non-interactive și a pus bazele proiectului AV// Sattelites cu care a urcat pe aceeași scenă cu artiști precum Arms and Sleepers, Sun Gliters, Brazda lui Novac, Yvat etc.
În anul 2016 se situează pe locul 3 la concursul internațional de video mapping Light Up, Iași, iar în 2017 revine ca participant la acest concurs și câștigă locul I.
În anul 2017 primește premiul pentru video mapping în teatru în cadrul Festivalului National de Comedie, iar în 2020 primește premiul special U.N.I.T.E.R pentru video mapping în teatru la gala UNITER, ediția 30. În 2021/ 2022 expune, împreună cu artiștii Felix Aftene și Lucian Dan Teodorovici la Berlin și Paris, iar în 2022 primește cel de-al doilea U.N.I.T.E.R pentru creativitatea video designului și mappingului video în spectacolul “Plugarul și moartea”, în regia lui Silviu Purcarete și scenografia Dragoș Buhagiar.

La sfârșitul anului 2022 primește distincția “Meritul Cultural” în cadrul evenimentului Valorile Iașului, Valorile României, pentru aportul adus în domeniul artelor vizuale.

https://www.instagram.com/cozlac_andrei/

https://www.facebook.com/cozlac.andrei

Link pagina artist: www.facebook.com/Andrei-Cozlac-Video-Artist

Eduard Onofrei