16:00
O mănușă are mereu două fețe: cea care atinge lumea și cea care o simte. Cele trei filme din această selecție privesc, din unghiuri diferite, aceeași realitate românească: plecarea, absența, și ce se construiește în locul lor.
O femeie care muncește pentru o familie străină. O mamă care se reîntoarce, într-un sat în care nimic nu pare să se construiască. Adolescenți lăsați singuri de părinții plecați. Trei fete, o singură mănușă.
Program
16:00 — 17:35 Proiecție „De capul nostru”
17:35 — 18:00 Cocktail break
18:00 — 19:30 Proiecție „Malul vânăt”
19:45 — 20:30 Masa rotundă.
20:30 — 21:00 Cocktail break
21:00 — 22:35 Proiecție „Jurnalul unei cameriste”
Selecție Cannes —Quinzaine des Cinéastes
De capul nostru — un film de Tudor Cristian Jurgiu
Într-un mic oraș din România, un grup de adolescenți învață să se descurce fără părinții lor plecați în străinătate. Forțați să devină adulți prea devreme, își construiesc propria familie într-o încercare disperată de a umple golul. În centrul lor e Flavia, o tânără puternică, obișnuită să își ascundă emoțiile în spatele sarcasmului, dar pe care grija pentru ceilalți o va face să descopere un nou sens.
2026
România–Italia
Premiul CICAE —Berlinale, secțiunea Forum

Malul Vânăt A River’s Gaze — un film de Andreea Cristina Borțun
Lavinia este o adevărată furtună. E impulsivă, nu se gândește de două ori înainte de a acționa și nu prea știe să-și arate dragostea. Dar își dorește să fie o mamă bună. Visul ei de a extinde casa părintească o aruncă într-un iureș de acțiuni și obstacole de-a lungul a patru anotimpuri. Dar, pe măsură ce totul se petrece sub privirea tăcută a râului din apropiere, unele lucruri pot fi doar ghicite, căci nu vor fi niciodată spuse.
2026
România–Franța–Slovenia
Coprodus de Sebastian Stan, selecția României în competiția Smart 7

Jurnalul unei cameriste — un film de Radu Jude
Gianina lucrează ca menajeră pentru o familie înstărită din Bordeaux. Se dedică total îngrijirii fiului angajatorilor ei, în timp ce fiica ei crește departe de ea, în România. Crăciunul se apropie, iar Gianina speră să-și poată revedea fetița.
2026
România–Franța
Selecție Cannes — Quinzaine des Cinéastes
