Câștigătorii call-ului Performance Spaces 2026 – the unexpected spark

01.4.2026

Ne bucurăm să anunțăm câștigătorii pentru cele două scene ale Performance Spaces 2026 – the unexpected spark!

  1. Castigator call Performance Spaces – CUB: Teatru Gonflabil

În cadrul concursului organizat de OAR Iași, parte din Romanian Creative Week, categoria Site-Specific Installation(piața CUB) este câștigată de proiectul Teatru Gonflabil, realizat de arh. Andrei Ivanovits și arh. Ionuț-Valerian Ursachi!

Cod proiect: N183MD

Titlu proiect: Teatru Gonflabil

Echipa: Andrei Ivanovits și Ionuț-Valerian Ursachi

Jury Statement

Proiectul demonstrează o înțelegere clară a locului, pornind de la ceea ce există deja. Treptele devin gradene fără nicio intervenție, iar spațiul de la cota inferioară se transformă în mod natural în loc de spectacol.

Spațiul public este activat printr-un element neașteptat: elementul gonflabil suspendat stârnește curiozitate și creează o atmosferă relaxată, accesibilă. Devine ușor un reper în piață, nu doar prin prezență fizică, ci și prin energia pe care o generează.

Intervenția e redusă la minimum, dar suficientă cât să schimbe percepția: o scenă simplă, un acoperiș gonflabil și un sistem de susținere care face totul vizibil de la distanță.

Juriul a apreciat originalitatea, spiritul ludic și ușor provocator al propunerii, economia de mijloace, precum și caracterul sustenabil: balonul și scena pot fi demontate și transportate cu ușurință, în timp ce utilajul de susținere poate fi închiriat în orașul respectiv.

Felicitări și mulțumim tuturor participanților! Vă reamintim că acest concurs Design&Build- Performance Spaces 2026 – the unexpected spark este finanțat și susținut din Timbrul de Arhitectură.

2. Castigator call Performance Spaces – pop-up: Pietre de hotar

Categoria Pop-Up Installation este câștigată de proiectul Pietre de hotar, realizat de Rareș David, în cadrul concursului organizat de OAR Iași, parte din Romanian Creative Week.

Cod proiect: R241DV

Titlu proiect: Pietre de hotar

Autor: Rareș David

Jury Statement

Proiectul funcționează printr-un gest foarte simplu – oglinda – dar reușește să activeze spațiul într-un mod subtil și inteligent. Nu propune o scenografie evidentă, ci mai degrabă un cadru în care prezența omului devine conținutul principal.

Ideea oglinzii ca semnal, care face vizibilă prezența în spațiu, e una rară și bine ancorată filozofic. Practic, nu obiectul e important, ci relația pe care o creează cu utilizatorul. Faptul că modulele pot funcționa atât individual (ca repere), cât și împreună (ca scenă sau loc de introspecție) le dă o flexibilitate foarte bună pentru un context urban.

În același timp, simplitatea obiectului e un mare avantaj pentru că nu impune un mod de utilizare, ci lasă loc interpretării. Oamenii pot să treacă, să se oprească, să se privească, să interacționeze fără constrângeri. Actul de a fi acolo devine, într-adevăr, performativ, dar într-un mod natural, fără regie forțată.

Intervenția propune o versatilitate bine-venită a impactului social prin capacitatea de a puncta zone diverse de expunere și interacțiune. Reflexia în oglindă, selfie-ul, jocul de cadre, toate sunt lucruri pe care publicul le va adopta instinctiv. Asta înseamnă vizibilitate, distribuire și, implicit, activarea reală a spațiului, chiar dacă proiectul nu generează direct o activitate colectivă clasică.

Felicitări și mulțumim tuturor participanților! Vă reamintim că acest concurs Design&Build- Performance Spaces 2026 – the unexpected spark este finanțat și susținut din Timbrul de Arhitectură.