Cum scoatem arta din propria „bulă”?  RCW Academy aduce la aceeași masă presa, galeriile și finanțatorii pentru a găsi soluții de susținere a jurnalismului cultural independent

07.10.2026

Jurnalismul cultural traversează una dintre cele mai complicate perioade ale sale. Spațiul editorial dedicat artei contemporane s-a restrâns semnificativ, publicațiile de nișă se adresează adesea unui public deja familiarizat cu domeniul, iar rețelele sociale au schimbat felul în care cultura ajunge la public. De aici a pornit „RCW Academy: Arta contemporană – privire din viitor”, masa rotundă organizată marți, 6 octombrie, la Biblioteca Centrală Universitară, în cadrul Romanian Creative Week X Bucharest 2026, cu susținerea UniCredit Bank, partener tradițional al RCW și susținător al secțiunii Arts.

Profesioniști din presă, mediul academic, instituții culturale, piața de artă, sectorul financiar și industriile creative au discutat despre una dintre problemele care privesc direct viitorul ecosistemului cultural: cum formăm o nouă generație de jurnaliști de artă și cum transformăm această specializare într-o profesie care poate fi practicată și susținută pe termen lung. Masa rotundă a fost găzduită de scriitorul și criticul literar Bogdan Crețu, profesor al Facultății de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. 

Cine își asumă formarea unei noi generații de jurnaliști de artă?

Bogdan Crețu a deschis dialogul vorbind despre rolul pe care jurnalismul de artă îl are într-un context social tot mai polarizat și despre responsabilitatea formării unei noi generații de jurnaliști specializați: „Ne aflăm într-un moment de dezbinare socială. În ultimii ani, arta contemporană a stârnit unele polemici publice, pentru că ea rediscută într-o formă specifică ei teme identitare pe care mediul politic le folosește ca muniție electorală. Rolul jurnalismului de artă și al criticii de artă devine cu atât mai important: el trebuie să medieze între muzeu/ galerie și publicul larg. De aceea, responsabilitatea de a susține formarea unor tineri în domeniu nu mai e doar a mediului academic, ci a tuturor celor implicați și direct interesați: artiști, galeriști, curatori, oameni de presă, actori ai industriilor creative, antreprenori”. 

Discuția a continuat de la felul în care arta contemporană ajunge astăzi în presă și, prin intermediul ei, la public. Deși scena artistică este activă, iar galeriile, muzeele și organizatorii își comunică propriile proiecte, prezența artei în presa generalistă rămâne redusă. De aici, dezbaterea s-a concentrat asupra unei distincții esențiale: comunicarea și promovarea pot face un proiect vizibil, dar nu pot înlocui jurnalismul independent.

Miza conturată în urma dezbaterii nu este, așadar, crearea unei noi nișe jurnalistice dedicate artei, ci refacerea legăturii dintre cultură, presă și public. Pentru aceasta este nevoie de jurnaliști care cunosc domeniul și pot transforma arta contemporană în subiect jurnalistic relevant, de redacții care să îi acorde din nou spațiu și de un public care să regăsească în presă motive pentru a se apropia de cultură. Formarea profesională, finanțarea și independența editorială sunt condițiile care pot susține acest circuit, fără ca jurnalismul să devină un instrument de promovare pentru artiști, galerii, instituții sau finanțatori.

De la promovarea artei la jurnalism despre artă

Una dintre distincțiile importante făcute în timpul dezbaterii a fost cea dintre promovare, jurnalism și critică de artă. Faptul că galeriile, muzeele și organizatorii își comunică propriile proiecte nu înlocuiește documentarea jurnalistică independentă.

Carmen Mușat, prof. univ. dr., critic literar și directoarea revistei „Observator Cultural”, a atras atenția și asupra unei consecințe mai puțin vizibile: presa nu doar informează publicul despre ceea ce se întâmplă în prezent, ci păstrează memoria unei epoci. În condițiile în care viața artistică este foarte dinamică, iar publicațiile care o documentează sunt puține, o parte importantă din ceea ce se întâmplă astăzi riscă să rămână neconsemnată.

„A promova un eveniment și a scrie despre artă sunt lucruri diferite. Pentru a scrie despre artă este nevoie de discernământ, de educație, de familiaritate cu muzeele și galeriile. Dar există și problema banilor. Nu poți să-i spui unui om că trebuie să scrie doar pentru notorietate sau pentru că îi apare numele într-o revistă. Oamenii trebuie să trăiască, trebuie să fie plătiți pentru munca lui”, a spus Carmen Mușat.

Problema devine cu atât mai dificilă atunci când publicațiile care încă acordă spațiu culturii încearcă să atragă și să păstreze jurnaliști specializați. Din perspectiva unei publicații specializate, Patricia Marinescu, redactor-șef Curatorial, a arătat că există tineri interesați să scrie despre artă, însă problema apare atunci când trebuie găsite resurse pentru formarea și păstrarea lor în profesie. Ea a subliniat și diferența dintre jurnalistul de artă și criticul de artă: jurnalistul documentează, verifică informații, relatează și realizează interviuri, iar această activitate presupune propria specializare.

Dacă necesitatea finanțării a fost una dintre ideile recurente ale discuției, la fel de importantă a fost întrebarea „Cine finanțează jurnalismul și în ce condiții?”, astfel încât sprijinul financiar să nu influențeze conținutul editorial.

La rândul său, Roxana Tolici, fondatoarea Mobius, a arătat că galeriile își comunică deja propriile proiecte, însă această comunicare nu poate înlocui perspectiva jurnalistică din exterior. În opinia sa, este nevoie de o formulă de finanțare care să le permită jurnaliștilor să scrie despre artiști, expoziții și galerii fără ca plata lor să vină chiar de la instituțiile despre care scriu. Separarea dintre sursa finanțării și subiectul jurnalistic ar permite păstrarea independenței editoriale și realizarea unor materiale care nu au rol de promovare, ci de informare și analiză.

Dan Popescu, galerist, a dus discuția spre rolul criticii de artăși spre nevoia ca aceasta să rămână independentă inclusiv fațăde interesele pieței. Acesta a subliniat că, în cee ace priveștecritica, aceasta trebuie să fie independentă și să poată fi inclusiv negativă, necomplezentă. Rolul ei nu este să ajute la vânzarea artei, ci să facă distincții și să spună, atunci când estecazul, că ceva nu este artă. De o astfel de critică au nevoie șiartistul, și galeristul, și publicul.

Independența și competența, condiții ale profesionalizării

Cosmin Ciotloș, conf. univ. dr., critic literar și critic de artă, a pus accentul pe competența celui care mediază întâlnirea dintre artă și public: cunoașterea domeniului, gustul, experiența și independența față de instituțiile despre care scrie. Ioana Iuna Șerban, curatoare MARe, scriitoare și doctor în Filologie, a subliniat, la rândul său, că jurnalismul de artă trebuie să depășească simpla reproducere a comunicatelor de presă și să ofere context și instrumente de înțelegere a artei contemporane.

Schimbarea obiceiurilor de consum media a adus în discuție și problema canalelor prin care acest conținut ajunge la public. Flaviu „Avi” Cicirean, antreprenor, a arătat că publicațiile și cataloagele rămân importante, dar că mediul digital este încă insuficient folosit pentru a apropia arta de generațiile tinere. Andrei Jecza, fondator Jecza Gallery, pornind de la experiența galeriei și de la dispariția unor publicații care ofereau spațiu criticii culturale, a vorbit despre nevoia de a diversifica mediile prin care informația despre artă circulă și de a crea conținut cultural inclusiv pentru publicul care nu frecventează în mod obișnuit galeriile.

Finanțarea jurnalismului de artă, una dintre soluțiile desprinse din dezbatere

Din intervențiile participanților s-a conturat astfel o concluzie unitară: jurnalismul de artă are nevoie de formare și de finanțare, dar orice mecanism de susținere trebuie să protejeze independența editorială a celor care scriu. În acest context, Anca Ungureanu, Director de Marketing și Comunicare la UniCredit Bank, a vorbit despre experiența de peste 20 de ani a băncii în susținerea artelor, dar și despre disponibilitatea de a înțelege mai bine nevoile actuale ale sectorului și de a identifica, împreună cu profesioniștii din domeniu, direcțiile în care este nevoie de sprijin.

„UniCredit Bank susține domeniul artelor de peste 20 de ani și vrem să înțelegem în continuare care sunt nevoile acestui sector și unde ne putem implica. Vedem, uneori, că trăim într-o bulă: la deschiderile de galerii, la muzee ne întâlnim, de multe ori, aceiași oameni. Trebuie să găsim împreună soluții pentru ca arta să ajungă la un public mult mai larg. La fel ca dvs., și eu cred că este nevoie să contribuim la formarea unor jurnaliști care să ducă aceste subiecte și către publicul presei generaliste. Este însă esențial ca acestor jurnaliști să li se asigure independența editorială, indiferent de sursele de finanțare”, a spus Anca Ungureanu.

Romanian Creative Week X Bucharest 2026 se desfășoară între 2 și 8 octombrie, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Programul integral al RCW X Bucharest 2026 poate fi consultat pe site-ul www.romaniancreativeweek.ro.

Despre Romanian Creative Week

Romanian Creative Week este organizat de Federația Patronatelor din Industriile Creative, singura federație patronală reprezentativă la nivel național care activează în sectorul industriilor creative. FEPIC s-a înființat în Iași, în 2011, și a organizat peste 100 de proiecte de promovare națională și internațională a industriilor creative.

Parteneri instituționali: Primăria Municipiului București, ARCUB, Muzeul Național de Artă al României, TVR, Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universității din București.  

Parteneri: UniCredit Bank, *Ploom, Pepsi, Lancôme, L’Oréal Professionnel, Jidvei, Printco. 

Parteneri media: Agerpres, HotNews, Newsweek România, Radio România Cultural, Alist Magazine, Buletin de București, Epoch Times Romania, Investigatoria, Adevărul, OK! Magazine, The Woman, IndependentNews.ro, MediaQuality, ArtHood, Revista Cariere, Like 5, Click, Ziarul de Iași. 

*Produsul nu este lipsit de riscuri și cauzează dependență. 18+ destinat adulților consumatori existenți de produse cu nicotină.