ACT — arthouse cinema

Bucuria nu apare aici ca punct de sosire, ci ca o stare instabilă, mereu pe punctul de a se transforma. Filmele din această selecție nu o caută în momentele de plenitudine, ci în fisuri, în tranziții, în spațiile dintre. Există zile de vară în care granița dintre ce îți imaginezi și ce se întâmplă devine imposibil de localizat. Nu e o metaforă, ci mai degrabă o modificare reală a percepției, produsă de căldură, de lumină, de un anumit tip de oboseală care nu vine din (ne)somn ci din suprasolicitare senzorială. Corpul receptează altfel. O atingere accidentală rămâne pe piele mai mult decât durata ei fizică. Aerul are textură: apăsător, intenționat, greu de respirat în mod inocent. Un interval în care ceva care era ținut în frâu scapă, nu dramatic, ci pur și simplu, ca un nod care se desface singur în căldură.

Filmele acestei secțiuni trăiesc în acel interval și în spații în care personajele nu sunt acasă, în care regulile obișnuite au o aplicabilitate redusă, în care dorința poate exista la suprafață fără să fie imediat consumată. Barthes numea asta vouloir-saisir, dorința de a prinde ceva care prin natura lui scapă. Tocmai imposibilitatea capturii e ceea ce face starea suportabilă și insuportabilă în același timp. De aceea, aceste filme nu sunt despre fericire. Sunt despre acel moment scurt și insuportabil în care totul e posibil și știi deja că nu va dura.